Mihaela Runceanu avea 34 de ani când a fost ucisă, la 1 noiembrie 1989, în garsoniera sa de pe Șoseaua Mihai Bravu din București. Cu doar câteva zile înainte, cântăreața română susținuse ultimul ei spectacol, iar cel de-al treilea disc apăruse cu două zile înainte de moartea sa. Cariera ei a îmbinat succesul pe scenă cu activitatea de profesoară de canto la Școala Populară de Artă din București.
Născută la Buzău, la 4 mai 1955, Valentina-Mihaela Runceanu a urmat cursurile școlii elementare de pe lângă Liceul de muzică și arte plastice din oraș. A studiat vioara cu Eufrosina Tomescu, apoi a continuat la același liceu, pe care l-a absolvit în 1974 ca șefă de promoție. În anii de școală cânta în orchestra simfonică a orașului, iar împreună cu aceasta a participat la turnee în Cehoslovacia și Ungaria.
Prima recunoaștere importantă ca solistă de muzică ușoară a venit în 1972, când a câștigat Premiul I la concursul „Tinerețea Buzoiană”, cu piesa „Anilor”, compusă de Petre Magdin. În 1974 a fost admisă la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu”, în clasa profesorului Victor Giuleanu, cu media 9,95. În paralel, a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din București, la clasa de canto a profesoarei Nina Bercaru, pe care a absolvit-o în 1977.
În 1975, Runceanu a câștigat trofeul „Steaua litoralului”, la Constanța, și Premiul I la festivalul „Constelații vâlcene”, din Râmnicu Vâlcea. Tot atunci a debutat la Radio, cu o piesă în primă audiție semnată de compozitorul George Grigoriu. În anul următor a trecut cu nota 10 prima etapă a concursului TV „Steaua fără nume”. A obținut, de asemenea, Premiul I la „Lotca de aur”, Premiul II la Festivalul artei studențești din Galați și Premiul II la concursul „București’76”. În august 1976 a câștigat Trofeul Tinereții, la Festivalul tinereții de la Amara.
După absolvirea Conservatorului, în 1978, a predat vioara la Școala generală de muzică din Brăila și a cântat cu formațiile „Solaris” și „Mefisto”. În perioada 1979-1980 a fost profesoară la Liceul de muzică și arte plastice din Buzău și a făcut parte din formația „Nona”, condusă de Xenti Stănescu.
În toamna anului 1980, Runceanu a devenit profesoară la Școala Populară de Artă din București. Compozitorul Ionel Tudor era corepetitor la aceeași clasă. Printre elevii ei s-au numărat Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Dana Dorian, Carmen Trandafir, Adrian Enache și Mădălina Manole. În paralel cu activitatea didactică, artista a cântat, între 1980 și 1989, în restaurante din București, Sinaia și Timișoara, precum Intercontinental, Continental și Melody. Vara susținea concerte și pe litoral, inclusiv la Barul Paradis din Jupiter.
Piesa „E-adevărat, iubirea mea”, preluată din repertoriul internațional, a devenit primul ei mare succes în 1984. La concursul „Melodii’84”, desfășurat la începutul anului 1985, „Să crezi în dragostea mea”, compusă de Ion Cristinoiu pe versuri de Roxana Popescu, a câștigat Premiul I la secțiunea „Prime audiții”. Din acel moment, Runceanu a devenit una dintre solistele apreciate ale României, fiind prezentă în spectacole la Sala Radio, Sala Polivalentă și în alte orașe. A înregistrat pentru Radio, Televiziunea Română și Electrecord și a susținut turnee în Bulgaria, URSS, Cuba și RDG, precum și în Cehoslovacia și Ungaria.
Ultimul său concert a avut loc la Sala Radio, pe 28 octombrie 1989, în cadrul spectacolului-maraton „Start Melodii’89”. Runceanu a fost rechemată de public pe scenă de trei ori și, emoționată de aplauze, a îngenuncheat. Pe 30 octombrie a apărut la Electrecord albumul „Pentru voi, muguri noi”, al treilea disc al artistei.
În noaptea de 1 noiembrie, în jurul orei 1:00, Runceanu a fost ucisă în garsoniera sa din București. Daniel Cosmin Ștefănescu a fost prins și arestat pe 2 noiembrie, la 36 de ore de la crimă. Artista a fost înmormântată pe 4 noiembrie, la cimitirul Dumbrava din Buzău. Cariera ei, marcată de premii, înregistrări și activitatea de profesoară, s-a încheiat în momentul în care apăruse un nou disc și la câteva zile după ultimul spectacol.
