— I-am spus surorii mele că vei face curățenie la ea de două ori pe săptămână. E singură cu copiii, iar tu oricum n-ai ce face după serviciu! — a anunțat soțul…
Când Ioana a divorțat, Elena a compătimit-o sincer. Sora lui Radu rămăsese cu doi copii într-un apartament mare, lucra ca recepționeră patru zile pe săptămână și se plângea mereu că nu reușește să le facă pe toate.
În primele luni, Elena a ajutat-o fără să i se ceară. Aducea mâncare gătită, ridica hainele de la curățătorie și uneori stătea cu nepoții, cât timp Ioana se întâlnea cu avocatul sau rezolva probleme cu fostul soț.
— Nu știu ce m-aș face fără voi, — îi spunea Ioana, îmbrățișându-și fratele.
Deși, de obicei, Elena era cea care venea, gătea și rămânea până târziu, recunoștința îi revenea mereu lui Radu. El le povestea cu plăcere rudelor cât de mult își sprijină sora într-o perioadă grea.
Într-o zi, Ioana i-a cerut Elenei să o ajute să sorteze hainele copiilor. Elena a venit sâmbătă dimineață și a găsit în mijlocul sufrageriei un munte de haine, trei coșuri cu rufe murdare și chiuveta plină de vase.
— Credeam că doar sortăm hainele, — a spus ea.
— Dacă tot ai venit, ajută-mă puțin să facem ordine, — i-a răspuns Ioana. — Singură nu mă descurc.
Elena a pus rufele la spălat, a spălat vasele și a strâns jucăriile împrăștiate. În tot acest timp, Ioana stătea în bucătărie cu telefonul în mână și își scria cu o prietenă.
După trei ore, s-a schimbat și a început să se machieze.
— Unde pleci?
— Ies puțin la o cafea cu fetele. Și eu trebuie să mă mai relaxez din când în când.
— Dar eu?
— Termini și trântești ușa după tine. Radu ia cheile diseară.
Elena și-a dat jos mănușile de cauciuc.
— Am venit să te ajut, nu să-ți fac curățenie în apartament cât timp tu te relaxezi.
Ioana s-a supărat imediat.
— Desigur. Când n-ai copii, e ușor să vorbești despre oboseala altora.
Elena n-a răspuns nimic, și-a luat geanta și a plecat. Seara, Radu i-a spus că sora lui îl sunase plângând.
— Puteai măcar să termini curățenia.
— A plecat să se întâlnească cu prietenele și m-a lăsat să spăl podelele.
— Ioana n-a mai ieșit nicăieri de câteva luni.
— Nu i-am interzis să iasă. Dar putea să-mi ceară dinainte să stau cu copiii, nu să mă ademenească sub pretextul sortării hainelor.
— Exagerezi. Mai rămăsese treabă de jumătate de oră.
— Atunci de ce n-ai venit tu să termini?
Radu s-a întors iritat cu spatele. În weekenduri prefera să se uite la fotbal sau să iasă cu prietenii, însă considera că timpul liber al Elenei trebuia dedicat familiei lui.
După acel incident, Ioana a început să apeleze la fratele ei. Îl suna și îi cerea să ia cumpărăturile, să ducă copiii la activități sau să repare câte ceva prin apartament. Radu accepta, apoi îi spunea soției ce urma să facă ea.
— Miercuri treci pe la Ioana și iei o sacoșă cu lucruri, — îi spunea el.
— De ce eu?
— Mie îmi e incomod să traversez tot orașul.
— Și mie îmi e incomod.
— Tu termini programul mai devreme.
— Cu doar jumătate de oră. Iar după aceea mai lucrez și de acasă.
Radu nu considera că pregătirea rapoartelor și răspunsurile către clienți erau muncă adevărată. În opinia lui, dacă Elena stătea pe canapea cu laptopul, însemna că se odihnea.
Într-o seară, s-a întors acasă și a văzut lângă ușă patru sacoșe mari.
— Ce sunt astea?
— Hainele Ioanei. Trebuie spălate și călcate.
— De ce la noi?
— I s-a stricat mașina de spălat.
Elena a sunat-o pe Ioana și s-a oferit să o ajute să cheme un depanator. Aceasta i-a răspuns că o mașină nouă urma să fie livrată peste două zile, dar copiii aveau urgent nevoie de haine.
Elena a spălat conținutul unei sacoșe. Înăuntru erau cămăși de școală și echipament sportiv. Când a deschis-o pe a doua, a văzut rochii de seară, blugi și bluze ale Ioanei.
— Astea nu sunt haine de copii, — i-a spus ea soțului.
— Ce importanță are? Mașina deja merge.
— Restul le speli tu.
Radu s-a uitat la ea surprins.
— Eu nu știu să aleg programele.
— Fiecare haină are etichetă.
— Vrei să stric hainele surorii mele?
— Iar tu vrei să îngrijesc o femeie adultă după ce termin propria mea muncă.
Sacoșele au stat pe hol două zile. Radu le-a dus înapoi, în cele din urmă, iar după aceea Ioana a încetat să-i mai răspundă Elenei la mesaje.
La o cină de familie, le-a povestit demonstrativ rudelor cât de greu este să trăiești fără ajutorul unui bărbat. Apoi s-a uitat la Elena și a adăugat:
— Unele femei pur și simplu nu înțeleg ce înseamnă o povară adevărată. Vin de la muncă, stau puțin pe canapea și gata, sunt obosite.
Radu a zâmbit batjocoritor, iar mama lui a dat aprobator din cap.
Elena și-a pus ceașca pe masă.
— Dacă ai nevoie de ajutor, poți cere direct. Dar să-mi dai rufele tale și să pleci să te distrezi nu înseamnă ajutor.
— Nu sunt obligată să-ți dau socoteală unde mă duc.
— Iar eu nu sunt obligată să-ți fac curățenie în apartament.
După cină, Radu i-a făcut soției o scenă în mașină.
— Ai umilit-o intenționat pe sora mea în fața tuturor.
— Ea a început prima să vorbească despre mine.
— Puteai să taci. Ioana are o viață grea.
— O viață grea nu-i dă dreptul să dispună de timpul meu.
După câteva săptămâni, Ioana a sunat-o din nou. De data aceasta, i-a cerut ajutorul ca să pregătească apartamentul pentru ziua de naștere a fiului cel mic. Trebuia mutată mobila, spălate geamurile și pusă la punct bucătăria.
Elena a refuzat imediat.
— Pot să aduc cumpărături sau să ajut la aranjarea mesei în ziua petrecerii. Dar nu voi face curățenie generală.
— Înțeleg, — a răspuns rece Ioana. — Copiii altora nu înseamnă nimic pentru tine.
Seara, Radu a repetat aproape aceleași cuvinte.
— E singură cu copiii, puteai să arăți puțină înțelegere.
— I-am oferit ajutor cu cumpărăturile și masa.
— Are nevoie de curățenie.
— Atunci ajut-o tu sau plătiți împreună o firmă de curățenie.
— Doar știi că mă doare spatele.
Spatele lui Radu nu-l împiedica să joace tenis de două ori pe săptămână, însă începea să-l doară de fiecare dată când trebuia să spele podeaua sau să mute mobilă.
De ziua de naștere, Elena a venit totuși. A adus un tort mare și a ajutat la aranjarea vaselor pe masă. Apartamentul era curat, iar geamurile luceau.
— Până la urmă ai chemat o femeie la curățenie? — a întrebat ea.
— Nu, fostul meu soț a trimis pe cineva de la o firmă de curățenie, — a răspuns Ioana. — Dar nu are de gând să plătească mereu. Spune că trebuie să mă descurc singură.
După petrecere, Radu a discutat îndelung ceva cu sora lui în bucătărie. Când Elena a intrat, amândoi au tăcut imediat.
Pe drumul spre casă, ea a întrebat:
— Despre ce v-ați înțeles?
— Despre nimic important.
În următoarele zile, soțul a fost neobișnuit de atent. A făcut singur cumpărăturile, a pregătit cina și chiar a pus mașina de spălat în funcțiune. Elena a simțit că ceva nu era în regulă atunci când, joi, a văzut în hol un mop nou și un pachet de bureți mari.
— De ce ai cumpărat astea?
— Erau la reducere.
— Avem deja un mop.
— Ăsta e mai comod. Îl poți lua la Ioana.
Elena și-a pus încet geanta pe comodă.
— De ce ar trebui să-i duc eu mopul surorii tale?
Radu a oftat apăsat, de parcă trebuia din nou să-i explice soției lucruri evidente.
— Am decis să facem un program permanent. Marțea vei spăla bucătăria și baia, iar sâmbăta vei da cu aspiratorul, vei șterge praful și vei schimba lenjeria de pat. Dacă va fi ceva în plus, Ioana te va anunța din timp.
— Cine suntem „am decis”?
— Eu și sora mea. Așa va fi mai ușor pentru toată lumea.
— Iar pe mine nu aveați de gând să mă întrebați?
Radu a împins mopul nou spre soția lui și a spus nemulțumit:
— I-am spus surorii mele că vei face curățenie la ea de două ori pe săptămână. E singură cu copiii, iar tu oricum n-ai ce face după serviciu! — a anunțat soțul…
Elena nu s-a atins de mop. S-a uitat la soțul ei, apoi la pachetul de bureți și din nou la el.
— Anulează înțelegerea.
— Care înțelegere?
— Cea pe care ai făcut-o cu sora ta în numele meu.
Radu a dat iritat ochii peste cap.
— I-am promis deja totul. Nu mă pune într-o situație penibilă.
— Tu singur te-ai pus într-o situație penibilă. Nu voi face curățenie la Ioana.
— Adică acum trebuie să o sun și să-i spun că soția mea a refuzat să ajute?
— Spune adevărul: nu ți-ai întrebat soția și ai promis timpul altcuiva.
— Se bazează pe tine!
— Atunci du-te tu. E sora ta și e promisiunea ta.
Radu a zâmbit batjocoritor, de parcă auzise o absurditate.
— Eu lucrez până la șase.
— Și eu.
— Eu am o muncă grea.
— Iar a mea e distracție, după părerea ta?
— Tu stai la birou, în fața calculatorului.
— Iar după aceea vin acasă, gătesc, spăl și fac curățenie în apartamentul nostru. În timp ce tu stai pe canapea, fiindcă ai obosit stând în biroul tău, în fața altui calculator.
Radu s-a ridicat brusc.
— Acum înțeleg tot. Pentru familie nu miști un deget.
— Am ajutat-o pe Ioana timp de patru luni. Și tocmai de aceea a decis că mă poate folosi permanent.
— Nu inventa. Chiar îi este greu.
— Dacă are nevoie de curățenie regulată, există firme de curățenie. Dacă nu are bani, poți merge tu.
Elena a dus mopul în debara și s-a dus să se schimbe. Radu a mai umblat mult timp prin apartament, trântind ușile dulapurilor și scriind cuiva mesaje. Dar nu a mai revenit la subiect.
Marți, Ioana a sunat-o pe Elena la cinci și jumătate.
— Tu pe la cât ajungi azi?
— Nu mă duc nicăieri.
— Radu a spus că vii după serviciu.
— Radu a promis asta fără să mă întrebe.
La celălalt capăt al firului s-a lăsat tăcerea.
— Deci pur și simplu nu vii? Mi-am eliberat seara și mi-am programat o întâlnire.
— Atunci sună-l pe fratele tău. E înțelegerea lui.
— Pe Radu îl doare spatele.
— Azi dimineață își pregătea geanta pentru tenis.
Ioana a expirat nemulțumită.
— Elena, eu am doi copii. N-ai idee câtă mizerie fac.
— Ba îmi imaginez. Tocmai de aceea nu am acceptat să o curăț de două ori pe săptămână.
— Când vei avea copii, vei înțelege cât de egoistă ești acum.
— Situația mea familială nu mă transformă în femeia ta de serviciu gratuită.
Elena a încheiat apelul și a pus telefonul pe silențios.
A ajuns acasă pe la opt. Radu nu era acolo. Pe aragaz era o oală goală, iar pe masă se afla un bilet: „Am plecat să-ți salvez reputația.”
S-a întors aproape de unsprezece — furios, obosit și cu mânecile ude.
— Ești mulțumită? — a întrebat el din prag. — Am frecat bucătăria trei ore.
— Nu eu te-am trimis acolo.
— Și ce altceva puteam face? Ioana conta pe mine ca să poată pleca.
— Unde?
— Să se întâlnească cu prietenele.
Elena s-a uitat în tăcere la soțul ei.
— Avea nevoie să se mai destindă, — a adăugat el grăbit. — Stă mereu cu copiii.
— Deci tu i-ai făcut curățenie în apartament în timp ce ea se odihnea?
— Nu începe.
— Acum măcar ai înțeles ce s-a întâmplat cu mine în sâmbăta aceea?
— E altceva. Eu sunt bărbat, pentru mine munca asta e mai grea.
— Desigur. Mopul stabilește sexul omului și se opune mâinilor bărbătești.
Radu s-a dus la baie, trântind ușa.
Sâmbătă, Ioana aștepta din nou să se facă curățenie. De data aceasta, Radu anunțase dinainte că îl doare spatele și că nu se duce nicăieri.
— Atunci sun-o pe sora ta și anulează-ți programul, — a spus Elena.
— De ce să-l anulez imediat? Poți merge tu măcar o dată.
— Nu.
— Mă pedepsești intenționat.
— Nu ți-am interzis să promiți ceva în numele tău.
Pe la zece dimineața, Ioana a apărut la ei fără să anunțe. A intrat cu două sacoșe mari de rufe murdare și le-a pus în hol.
— Dacă nimeni nu vrea să vină, atunci spălați-le aici, — a anunțat ea. — După aceea Radu le aduce înapoi.
— Ia-ți lucrurile, — a spus Elena.
— E atât de greu să pornești mașina?
— Nu. Dar sunt lucrurile tale și responsabilitatea ta.
Ioana s-a întors către fratele ei.
— Auzi cum vorbește cu mine?
Radu și-a ferit privirea.
— Elena, nu face scandal.
— Scandal face omul care a adus două sacoșe cu rufe într-o casă străină și a decis că ceilalți sunt obligați să le spele.
— Nu sunt o străină! — s-a indignat Ioana. — E apartamentul fratelui meu.
Elena s-a uitat la Radu.
Apartamentul era închiriat. Contractul era pe numele amândurora, plătiseră garanția în mod egal, dar soțul îi permitea surorii lui să vorbească de parcă Elena locuia acolo din mila lui.
— Spune-i să-și ia lucrurile, — a rostit Elena.
— Poate le spălăm o dată, ca să nu amplificăm conflictul?
— Bine. Atunci spală-le tu.
Ioana a lăsat sacoșele pe hol și a plecat. Radu a stat câteva minute lângă ele, apoi a pus totuși prima tură la spălat. Într-unul dintre buzunare se afla un șervețel de hârtie, iar după spălare toate hainele închise la culoare s-au acoperit de scame albe.
Ioana i-a făcut fratelui ei un scandal la telefon.
— Erau pantaloni noi acolo! Te-ai uitat măcar prin buzunare?
— Te-am ajutat gratis!
— Mai bine nu te atingeai de nimic. Elena știe să spele, de ce nu i-ai cerut ei?
Radu s-a uitat la soția lui. Ea stătea la masa din bucătărie și lucra la laptop.
— Pentru că a refuzat, — a răspuns el.
— Atunci oblig-o! Ești soțul ei sau ce ești?
Ioana vorbea atât de tare, încât Elena auzea fiecare cuvânt. Radu a oprit difuzorul, dar conversația a mai continuat încă zece minute.
După apel, a pus în tăcere hainele stricate înapoi în sacoșă.
— Ai de gând să spui ceva? — a întrebat Elena.
— Și ce ar trebui să spun?
— De exemplu, că sora ta nu are dreptul să ceară să mă obligi.
— S-a enervat din cauza pantalonilor.
— Nu, Radu. A spus ce gândește. Și până acum era convinsă că poți să-mi organizezi timpul fără acordul meu.
El n-a răspuns.
În următoarele două săptămâni, Radu s-a dus singur la sora lui de două ori. Prima dată, Ioana i-a lăsat o listă cu unsprezece puncte, iar ea a plecat la mall. A doua oară, i-a cerut nu doar să facă ordine în apartament, ci și să monteze un dulap, să ridice cumpărăturile și să ducă lucrurile vechi la un centru de donații.
Când s-a întors acasă, Radu s-a întins pe canapea și i-a cerut Elenei să-i aducă cina.
— E în bucătărie, — i-a răspuns ea.
— Am muncit toată ziua.
— Ai ajutat-o pe sora ta.
— Și asta e muncă.
— În sfârșit ai observat.
Radu s-a așezat și s-a uitat iritat la soția lui.
— Vrei să recunosc că ai avut dreptate?
— Vreau să înțelegi: i-ai dat Ioanei, de bunăvoie, nu timpul tău, ci timpul meu. Pentru că erai convins că seara mea nu valorează nimic.
— Nu asta am vrut să spun.
— Exact asta ai spus.
Vineri, Ioana i-a cerut fratelui ei să vină și duminică. Urmau să-i vină musafiri, așa că trebuiau spălate geamurile, curățată canapeaua și pregătite gustări.
— Nu pot, — a răspuns Radu. — Am propriile mele planuri.
— Ce planuri?
— Să mă odihnesc. Am muncit toată săptămâna.
— Iar eu nu muncesc, după părerea ta?
— Atunci amână întâlnirea sau comandă curățenie.
Ioana i-a amintit imediat că el însuși promisese ajutor de două ori pe săptămână.
— Am greșit, — a spus Radu. — Elena nu a fost de acord cu asta, iar eu nu am dreptul să decid în locul ei.
Elena se afla în camera alăturată și a auzit conversația.
— Te-a întors împotriva propriei tale surori, — a declarat Ioana.
— Nu. Eu însumi am făcut timp de câteva săptămâni ceea ce aveam de gând să pun în cârca ei. Acum înțeleg de ce a refuzat.
— Adică ne abandonezi?
— Pot să stau uneori cu copiii sau să ajut cu cumpărăturile grele. Dar nimeni nu va face permanent curățenie în apartamentul tău.
Ioana i-a închis telefonul.
Radu a intrat în bucătărie și și-a pus telefonul pe masă.
— Am anulat tot.
— Bine.
Se vedea că aștepta laude sau o împăcare imediată, însă Elena a continuat să taie legumele.
— Ai fi putut spune măcar ceva.
— Ce anume? Mulțumesc că, după o lună, ai încetat să mai dispui de mine?
Radu și-a plecat privirea.
— Chiar nu înțelegeam cât de multă muncă înseamnă asta.
— Problema nu este doar curățenia. Nici măcar nu te-ai gândit că trebuie să mă întrebi.
— Voiam să-mi ajut sora și să par un frate bun în fața ei.
— Pe cheltuiala mea.
— Da, — a recunoscut el după o pauză. — Pe cheltuiala ta.
Era prima recunoaștere sinceră din tot acest timp. Dar pentru Elena nu a fost de ajuns.
A scos o foaie din sertar și a pus-o în fața soțului. Pe ea erau trecute toate treburile casnice: curățenia, spălatul rufelor, cumpărăturile, gătitul, facturile și micile reparații.
— Acum să lămurim situația din apartamentul nostru. Nu voi mai face singură totul după serviciu.
Radu a vrut să obiecteze, dar s-a uitat la listă și a tăcut. Au împărțit responsabilitățile. Soțului i-au revenit baia, aspiratul, jumătate din gătit și cumpărăturile din weekend.
La început, uita, amâna și de câteva ori a propus „să facem azi împreună”. Elena nu a acceptat. Treptat, Radu a învățat să verifice buzunarele înainte de spălat, să aleagă produse pentru suprafețe diferite și să planifice cumpărăturile astfel încât să nu meargă la magazin în fiecare seară.
Ioana aproape o lună nu a vorbit cu fratele ei. Apoi, în cele din urmă, a comandat o firmă de curățenie de două ori pe lună, iar în restul zilelor a început să se descurce singură. S-a dovedit că apartamentul nu avea nevoie de curățenie generală în fiecare zi — pur și simplu îi plăcea când o făcea altcineva.
Într-o seară, Radu a terminat de spălat baia și s-a așezat obosit la masă.
— Acum înțeleg de ce te enervai când spuneam că n-ai ce face după serviciu.
Elena s-a uitat la el.
— Nu mă enervam pentru că eram obosită. Ci pentru că tu considerai timpul meu mai puțin valoros decât al tău.
— Nu voi mai promite nimănui nimic în numele tău.
— Și nu doar curățenie.
— Nimic, — a fost de acord Radu. — Mai întâi te întreb.
Elena nu a spus că totul era uitat. Încrederea nu se întorcea după o singură discuție și câteva podele spălate. Dar de atunci, de fiecare dată când Ioana îi cerea ajutor fratelui ei, el răspundea la fel:
— Pentru mine decid singur. Iar pe Elena întreab-o direct.
Și aceasta a fost prima înțelegere de familie pe care Radu a încheiat-o, în sfârșit, nu în locul soției sale, ci împreună cu ea.
