— Nu o să-mi caut de lucru cât timp tu câștigi bine. Și să nu îndrăznești să dai ordine prin casă — eu sunt bărbatul aici! — a declarat Marius, întins pe canapea…
Când Marius și-a pierdut slujba, Ana nu i-a reproșat niciun cuvânt. Compania desființase departamentul fără avertisment, iar doisprezece angajați rămăseseră dintr-odată fără salariu. Soțul s-a întors acasă cu o cutie cu lucrurile personale, s-a așezat în bucătărie și a privit îndelung într-un punct fix.
— Ne vom descurca, a spus Ana. Venitul meu ajunge deocamdată pentru cheltuielile de bază. Îți vei găsi liniștit un alt loc de muncă.
În primele săptămâni, Marius chiar a căutat. Și-a actualizat CV-ul, a trimis câteva candidaturi și a mers de două ori la interviuri. Dar un post i se părea insuficient de prestigios, altul era prea departe, iar la al treilea i se oferea un salariu mai mic decât cel anterior.
— Nu am de gând să accept primul job care apare, explica el. Trebuie să aștept o ofertă pe măsura mea.
Ana era de acord. Lucra ca manager financiar și câștiga suficient cât să plătească chiria, facturile și cumpărăturile. Au fost nevoiți să renunțe la o călătorie și să reducă ieșirile, însă deocamdată nu apăruseră probleme serioase.
După două luni, Marius a încetat să se mai trezească împreună cu soția lui. Când Ana pleca la birou, el încă dormea. Spre prânz se muta în sufragerie, pornea televizorul și își petrecea acolo aproape toată ziua.
— Ți-a răspuns cineva la CV? îl întreba ea cu grijă.
— Deocamdată e liniște.
— Poate ar trebui să-ți extinzi căutarea?
— Am totul sub control.
Totuși, pe laptopul lui Marius erau deschise non-stop știri sportive și videoclipuri. Răspundea la e-mailurile angajatorilor după câteva zile, iar apelurile de la numere necunoscute le ignora.
Nici de treburile casei nu se ocupa.
— Eu muncesc toată ziua, i-a spus Ana odată, văzând un munte de vase în chiuvetă. Măcar puteai să le pui în mașina de spălat vase.
— Nu sunt gospodină.
— Acum ești acasă și nu lucrezi. Este o împărțire normală a responsabilităților.
— Faptul că sunt temporar șomer nu mă transformă în servitoare.
Ana a spălat singură vasele. Apoi a pregătit cina, a pus rufele la spălat și, până la miezul nopții, a verificat un raport care trebuia predat dimineața.
Așa se repeta aproape zilnic. Marius promitea că va da cu aspiratorul, va cumpăra alimente sau va plăti o factură, dar uita. Dacă Ana îi amintea, o acuza că îi caută mereu nod în papură.
— Vorbești cu mine de parcă ai fi șefa mea.
— Îți cer să duci gunoiul.
— Îmi ceri pe un ton de parcă i-ai da o sarcină unui subordonat.
Treptat, economiile lor au început să se termine. Marius a continuat să plătească abonamentul la sala de sport, să comande mâncare și să se întâlnească cu prietenii. Banii pentru toate acestea îi lua din contul comun.
Ana i-a propus să renunțe temporar la cheltuielile neesențiale.
— De ce tocmai eu trebuie să renunț la toate? s-a revoltat soțul.
— Pentru că acum lucrează doar unul dintre noi.
— Deci ai decis să-mi amintești asta la fiecare ocazie?
— Îți amintesc doar că economiile noastre se micșorează.
Marius a trântit ușa și s-a întors târziu seara. A doua zi, din contul comun au dispărut 1.000 de lei. Soțul a explicat că plătise cina pentru prieteni.
— Mi-a fost jenă să recunosc că nu pot plăti.
— Dar nu ți-a fost jenă să cheltui bani pe care i-am câștigat eu?
— Sunt banii noștri comuni.
— Comune erau economiile noastre. Acum, în acel cont intră doar salariul meu.
Marius și-a numit soția zgârcită. După aceea, a mai retras 500 de lei în numerar „pentru cheltuieli personale”.
În a patra lună, Anei i s-a oferit o promovare. Odată cu noul post, salariul creștea, însă veneau și mai multe responsabilități. A acceptat, fiindcă familia avea nevoie de un venit stabil.
Marius a primit vestea calm.
— Bine, a spus el. Acum măcar nu vom mai număra fiecare cumpărătură.
— Nu. Asta nu înseamnă că poți continua să cheltui fără limite.
— Ai primit o mărire și ai decis imediat că ai dreptul să hotărăști singură totul?
— Vreau să începi din nou să-ți cauți serios un loc de muncă.
— Caut.
Ana i-a cerut să-i arate candidaturile trimise. În ultima lună, Marius aplicase doar la două posturi. Unui angajator îi refuzase oferta din cauza începerii prea devreme a programului, iar pe celălalt din cauză că biroul nu avea parcare separată.
— Cauți intenționat motive să nu accepți, a spus Ana.
— Îmi cunosc valoarea.
— Atunci găsește un job care să corespundă acestei valori.
— Nu pune presiune pe mine.
Peste o săptămână, a sunat un fost coleg al lui Marius. La noua lui companie se eliberase un post. Salariul era puțin mai mic decât cel anterior, dar se ofereau asigurare medicală, concediu plătit și posibilitatea de a avansa într-o funcție mai bună după șase luni.
Ana s-a bucurat, dar soțul nici măcar nu și-a trimis CV-ul.
— Nu voi lucra sub conducerea unui om care înainte avea aceeași funcție ca mine.
— Ce importanță are ce funcție avea înainte?
— Pentru tine, poate că nu are. Tu nu ai orgoliu masculin.
Pentru prima dată, Ana nu a încercat să-l convingă. Și-a deschis un cont separat și și-a transferat acolo următorul salariu. În contul comun a pus exact jumătate din chirie, utilități și costul alimentelor.
Marius a descoperit asta câteva zile mai târziu, când nu a putut plăti cu cardul comun la restaurant.
— Ai blocat banii?
— Nu. În cont a rămas suma pentru cheltuielile obligatorii.
— Dar cardul meu?
— Este legat de contul comun.
— Din ce să mai trăiesc acum?
— Indemnizația de șomaj o primești în contul tău personal.
— Abia îmi ajunge pentru benzină și telefon.
— Atunci redu cheltuielile sau găsește-ți un loc de muncă.
Marius a cerut să revină la vechiul sistem. Ana a refuzat.
După aceea, în casă a început un adevărat război. Soțul a încetat să vorbească cu ea la cină, a refuzat demonstrativ să se atingă de curățenie și le-a povestit prietenilor că soția lui „i-a tăiat accesul la banii familiei”.
Într-o zi, mama lui Marius a venit la ei. Și-a ascultat fiul și i-a luat imediat apărarea.
— Nu poți să-i spui unui bărbat cât are voie să cheltuiască, a declarat ea.
— Fiul dumneavoastră nu lucrează de cinci luni și refuză oferte potrivite.
— Nu este obligat să accepte condiții umilitoare.
— Iar eu sunt obligată să-i plătesc restaurantele, sala și benzina?
— O soție trebuie să-și susțină soțul într-o perioadă dificilă.
— Eu plătesc chiria, facturile și mâncarea. Dar perioada dificilă s-a încheiat când Marius a decis că nu e necesar să-și mai caute de lucru.
După plecarea soacrei, soțul a făcut un scandal.
— M-ai umilit intenționat în fața mamei mele!
— Am enumerat faptele.
— Îți place să te simți importantă fiindcă tu aduci banii în casă.
— Nu-mi place să întrețin un bărbat adult care stă întins pe canapea toată ziua.
În seara următoare, Ana a adus acasă o listă tipărită cu trei posturi vacante. Toate corespundeau experienței lui Marius, iar două ofereau aproape același salariu ca înainte.
A pus foile pe măsuța de cafea.
— Alege măcar unul și trimite-ți CV-ul.
Marius nici măcar nu s-a uitat la anunțuri. Stătea întins în fața televizorului, cu picioarele sprijinite pe brațul canapelei.
— Ia-le de aici.
— Economiile noastre s-au terminat. De luna viitoare, nu-ți mai plătesc telefonul, benzina și cheltuielile personale.
— Mă ameninți?
— Stabilesc o limită. Nu sunt obligată să întrețin singură familia și să te servesc acasă după muncă.
Marius a închis televizorul, și-a întors încet capul și și-a privit soția cu un zâmbet disprețuitor.
— Nu o să-mi caut de lucru cât timp tu câștigi bine. Și să nu îndrăznești să dai ordine prin casă — eu sunt bărbatul aici! — a declarat Marius, întins pe canapea…
Ana l-a privit în tăcere pe soțul ei câteva secunde. Apoi a adunat foile cu posturile vacante, le-a împăturit cu grijă și le-a pus în geantă.
— Bine, a spus ea. Te-am auzit.
Marius se aștepta la un scandal. Chiar s-a ridicat puțin, pregătit să continue cearta, însă soția s-a întors și a mers în dormitor.
— Atât? a strigat el după ea.
— Ce altceva mai vrei să auzi?
— De obicei începi să-mi ții lecții.
— Nu o voi mai face. Ești un om adult și ai spus direct că nu ai de gând să lucrezi.
Marius a pornit din nou televizorul. Probabil a decis că a câștigat.
A doua zi, Ana a anulat plata telefonului lui de pe cardul ei. Apoi a contactat compania de asigurări și a scos mașina soțului din pachetul de familie. Mașina îi aparținea lui Marius, așa că de atunci urma să-și plătească singur asigurarea.
Seara, el a găsit două înștiințări pe masă.
— Ce e asta?
— Facturile tale.
— De ce asigurarea este acum separată?
— Pentru că nu îți mai plătesc cheltuielile personale.
— Ne-am certat ieri și ai decis să te răzbuni pe mine?
— Nu. Ai refuzat să-ți cauți de lucru atât timp cât eu câștig bani. Așadar, pentru nevoile tale vei cheltui propriii bani.
— Nu am venituri.
— Primești indemnizație de șomaj. În plus, ai trei posturi potrivite.
Marius a mototolit foile.
— Ți-am spus deja că nu voi accepta primul job care apare.
— Atunci va trebui să alegi ce e mai important: sala de sport, mașina sau întâlnirile cu prietenii.
A încercat să retragă bani din contul comun, însă acolo rămăsese doar suma pentru chirie și utilități. Ana a activat notificări pentru toate operațiunile și l-a avertizat că, dacă va încerca să cheltuiască acești bani, contul va fi închis.
Mai întâi, Marius a renunțat la sala de sport. Apoi a încetat să mai circule cu mașina și i-a cerut mamei să-i plătească asigurarea. Ea a acceptat, dar după numai o săptămână a început să-l sune zilnic și să-l întrebe când îi va da banii înapoi.
— Până și propria mea mamă se poartă ca un creditor, i se plângea el Anei.
— Puteai să-ți plătești singur asigurarea.
— Din ce?
— Din salariu.
Marius a încetat demonstrativ să mai cineze acasă. Spunea că mâncarea cumpărată de soția lui era „prea scumpă pentru un șomer”. Dar după câteva zile a început să ia produse din frigider fără să întrebe.
Ana nu avea nimic împotrivă să împartă mâncarea. Doar că a încetat să mai gătească separat pentru el și să-i spele hainele. Coșul lui Marius s-a umplut rapid.
— Nu mai am cămăși curate, i-a spus el într-o dimineață.
— Mașina de spălat e în baie.
— Oricum îți speli hainele. E atât de greu să le adaugi și pe ale mele?
— Nu e greu. Dar tu ai spus că nu eu dau ordine în casă. Așa că fiecare se ocupă singur de treburile lui.
— Asta e deja batjocură.
— Batjocură este să-i ceri soției să te întrețină și să te servească, iar apoi să o umilești fiindcă ea câștigă bani.
Marius a pus singur rufele la spălat. A ales o temperatură prea mare și două pulovere au intrat la apă. După aceea, și-a sunat mama și i-a dus ei restul hainelor.
Soacra a venit seara.
— Ai decis să-mi distrugi fiul? a întrebat ea din prag.
— Fiul dumneavoastră a decis singur să nu muncească.
— Un bărbat nu este obligat să se agațe de orice post doar pentru că soția îi pune un ultimatum.
— El nu e obligat de cinci luni să-și caute de lucru, dar eu, dintr-un motiv sau altul, sunt obligată să-i plătesc viața.
— Tu câștigi mai mult. Ce e atât de grav în asta?
— Nimic. Eram pregătită să-l susțin pe Marius cât timp își căuta un alt loc de muncă. Dar el a declarat deschis că nu va lucra atât timp cât îl pot întreține.
Soacra s-a întors spre fiul ei.
— Așa ai spus?
Marius a ridicat din umeri.
— A scos cuvintele din context.
— Stăteai întins pe canapea și ai refuzat chiar și să-ți trimiți CV-ul.
— Pentru că vorbea cu mine ca și cum aș fi fost subordonatul ei!
Mama a tăcut puțin, dar tot i-a găsit o scuză.
— Poate că Marius ar trebui să-și deschidă propria afacere.
— Excelent, a răspuns Ana. Să facă un plan, să găsească finanțare și să înceapă să muncească.
— Ai economii. Ai putea să-ți susții soțul.
— Economiile mele nu sunt pentru ca el să mai stea încă un an pe canapea, pretinzând că este antreprenor.
După plecarea mamei lui, Marius și-a acuzat soția de zgârcenie și lipsă de încredere în el.
— Ai putea investi măcar 100.000 de lei.
— În ce anume?
— Încă nu m-am hotărât. Am putea deschide un magazin de articole de pescuit sau un bar mic.
— Ai calcule, un spațiu, furnizori?
— De asta nu-ți spun nimic. Imediat începi să cauți probleme.
Ana nu a mai contrazis. Cu câteva zile înainte, proprietarul apartamentului trimisese o înștiințare: contractul de închiriere expira peste două luni și voia să știe dacă chiriașii intenționau să-l prelungească.
Înainte, Ana ar fi răspuns automat în numele amândurora. De data aceasta, a cerut o întâlnire fără Marius.
I-a explicat proprietarului că nu intenționa să rămână în apartament după încheierea contractului. Bărbatul i-a mulțumit pentru avertizare și i-a spus că era dispus să încheie un nou contract cu Marius, dacă acesta putea demonstra că are venituri suficiente și plătea o nouă garanție.
Ana a început să caute o locuință mai aproape de birou. A ales un apartament mic, fără o cameră în plus și fără parcare scumpă. Chiria era mai mică, iar drumul până la muncă dura cincisprezece minute.
Încă nu-i spusese nimic lui Marius. Avea nevoie să-și adune documentele în liniște și să înțeleagă ce avea de făcut în continuare. După cuvintele lui rostite de pe canapea, nu mai era vorba doar despre șomaj. Soțul considera venitul ei o obligație, iar propria lui contribuție la familie — un favor voluntar.
Între timp, Marius a rămas fără bani. Indemnizația i s-a redus, mama lui a refuzat să-i mai plătească încă o lună de asigurare, iar prietenii au încetat să-l mai invite la restaurante.
A început din nou să vorbească despre postul oferit de fostul coleg.
— Poate voi accepta temporar, a spus Marius. Doar până găsesc ceva mai bun.
— Postul a fost deja ocupat.
— De unde știi?
— L-am întrebat acum o săptămână.
Marius s-a înfuriat.
— Vorbești despre mine pe la spatele meu?
— Voiam să înțeleg dacă mai ai vreo șansă să te angajezi acolo.
— Din cauza ta, acum toți mă consideră un leneș.
— Fostul tău coleg a spus că a așteptat CV-ul tău zece zile. Tu nu l-ai trimis.
A doua zi, Marius a aplicat la două posturi. Dar în scrisoarea de intenție a cerut un salariu semnificativ mai mare decât cel oferit și posibilitatea de a lucra de acasă patru zile pe săptămână. A fost refuzat.
— Vezi? Nu mai există angajatori serioși, a declarat el.
— Ai pus intenționat condiții cu care nimeni nu va fi de acord.
— Îmi apăr valoarea.
Ana semnase deja contractul pentru noul apartament și plătise garanția.
Cu trei săptămâni înainte de încheierea chiriei, proprietarul locuinței actuale a venit să inspecteze apartamentul. Marius a fost surprins când l-a văzut la ușă.
— S-a întâmplat ceva?
— Voiam să discutăm noul contract, a răspuns proprietarul. Ana m-a anunțat că se mută. Dacă doriți să rămâneți singur, voi avea nevoie de dovada veniturilor și de o nouă garanție.
Marius s-a întors încet spre soția lui.
— Te muți?
— Da.
— Unde?
— Am închiriat deja un apartament aproape de serviciu.
— Și când aveai de gând să-mi spui?
— Astăzi. Am așteptat să fie semnat noul contract.
Proprietarul, simțind tensiunea, a încheiat repede inspecția și a plecat. De îndată ce ușa s-a închis, Marius a ridicat vocea:
— Ai hotărât totul pe la spatele meu!
— Am hotărât doar pentru mine.
— Și eu ce fac?
— Poți prelungi contractul, dacă îți dovedești veniturile, poți închiria altceva sau te poți muta la mama ta.
— Nu pot plăti singur apartamentul acesta!
— Eu l-am plătit aproape singură în ultimele cinci luni.
— Suntem soț și soție. Nu poți pur și simplu să pleci.
— Ai spus că nu vei lucra atât timp cât eu câștig bine. Înlătur singurul motiv pentru care îți era comod să rămâi șomer.
Marius s-a plimbat câteva minute prin cameră, apoi, pe neașteptate, s-a îmblânzit.
— Bine. Voi accepta orice job. Doar nu distruge totul.
— Îți cauți de lucru nu pentru că m-ai înțeles. Te-ai speriat că vei rămâne fără locuință.
— Ce contează de ce mi-am schimbat decizia?
— Contează enorm. Cât timp eu suportam consecințele, ție îți convenea totul.
A promis că va prelua treburile casei, va da banii înapoi și nu va mai vorbi niciodată despre obligații „bărbătești” și „femeiești”. Ana îl asculta și înțelegea că, în urmă cu doar o lună, ar fi dat orice să audă aceste cuvinte. Acum nu sunau a regret, ci a încercarea de a păstra o viață comodă.
În ziua stabilită, și-a strâns lucrurile. Marius stătea pe aceeași canapea pe care declarase cândva că nu avea de gând să muncească.
— Dacă ieși acum, nu mai există drum înapoi, a spus el.
— Nici nu intenționez să mă întorc.
După mutare, Ana a depus actele de divorț. Marius s-a dus la mama lui, însă după doar două săptămâni aceasta i-a cerut fiului să contribuie la cheltuielile de întreținere și să cumpere alimente.
— Are pensie, îi explica el Anei la telefon. Nu pot trăi pe cheltuiala ei.
— Dar pe a mea ai putut.
— Tu ești soția mea.
— Tocmai de aceea cuvintele tale au fost mai rele decât simpla lene. Nu mi-ai cerut ajutorul — ai declarat că salariul meu este motivul tău să nu mai lucrezi niciodată.
Două luni mai târziu, Marius s-a angajat consultant într-un magazin de articole sportive. Salariul era mai mic decât înainte, însă a fost angajat imediat. I-a scris Anei de câteva ori că s-a schimbat și că acum își înțelege greșeala.
Ea nu s-a întors.
În noul apartament, Ana a pus o canapea mică lângă fereastră. Seara, uneori se întindea pe ea după muncă și se uita liniștită la televizor.
Acum nimeni nu-i mai spunea că dreptul de a se odihni depinde de sex, de salariu sau de permisiunea altcuiva.
