— Dacă medicul ți-a interzis munca grea, nu trebuie să muți canapeaua. Spală doar pe sub ea, cumva tot ajungi! — îi permise Toma, cu mărinimie, Anei…
Ana își accidentase spatele duminică, atunci când ea și Toma făceau ordine în debara. Soțul scoase de pe raftul de sus o cutie grea cu scule și o puse chiar în mijlocul culoarului.
— Pune-o undeva, te rog, — îi spuse Ana. — Nu pot trece peste ea.
— Mă întorc imediat și o mut.
Toma plecă să răspundă la un apel telefonic, iar după douăzeci de minute Ana încă îl aștepta. Trebuia să termine curățenia, așa că se aplecă și încercă să mute singură cutia. O durere ascuțită îi străbătu brusc zona lombară. Ana abia apucă să se sprijine de perete ca să nu cadă.
Toma alergă la țipătul ei.
— Ce s-a întâmplat?
— M-a apucat spatele. Ajută-mă să ajung la canapea.
— De ce ai atins cutia, totuși? Ți-am spus că o mut eu.
— Ai dispărut douăzeci de minute.
— M-a sunat Mihai. I s-a oprit mașina în drum.
Soțul o ajută pe Ana să se întindă, îi aduse un calmant și, la început, părea îngrijorat. Dar, după numai o oră, o întrebă dacă avea de gând să termine curățenia.
— Nu pot să mă ridic cum trebuie.
— Lăsăm debaraua așa, răvășită?
— Măcar mută tu ce e în culoar.
Toma declară că nu știe unde voia Ana să pună lucrurile. Cutiile rămaseră în mijlocul debaralei până a doua zi dimineață.
Peste noapte, durerea se intensifică. Ana aproape că nu dormi, iar dimineața ajunse cu greu până la baie. Sună la clinică și își făcu o programare la consult.
— Mă duci? — își întrebă ea soțul.
— Am serviciu.
— Nu pot să conduc.
— Cheamă un taxi. Nu pot să întârzii.
Înainte să plece, Toma puse o ceașcă de cafea lângă pat și îi ceru soției să-l sune după consult. Apoi îi aminti:
— Doar să nu uiți să comanzi alimente. Frigiderul e complet gol.
La clinică, Ana fu consultată și trimisă să facă o radiografie. Nu descoperiră nicio leziune gravă, însă medicul o avertiză că, timp de câteva zile, nu avea voie să ridice greutăți, să se aplece, să stea mult în picioare sau să facă treabă prin casă. Îi prescrise medicamente și îi recomandă repaus.
Ana îi trimise lui Toma concluzia medicală.
„Nu e nimic grav?” o întrebă el.
„Contractură musculară acută. Am nevoie de repaus cel puțin o săptămână.”
Soțul răspunse: „Bine”, apoi îi trimise imediat o listă de cumpărături.
Ana comandă livrare. Curierul lăsă pungile la ușă, dar ea nu le putu ridica. Fu nevoită să scoată produsele pe rând și să le ducă încet până în bucătărie.
Seara, Toma se întoarse obosit și flămând.
— Ce avem la cină?
— Nimic. Nu pot să stau la aragaz.
— Puteai să comanzi mâncare gata făcută odată cu produsele.
— Nu mi-a trecut prin minte.
— Normal. Iar acum eu trebuie să inventez ceva după serviciu.
Își prăji niște cârnați, folosi două tigăi și lăsă stropi de grăsime pe aragaz. Anei îi aduse o felie de pâine cu brânză.
— Altceva nu este. Doar tu n-ai gătit.
După ce mâncă, Toma puse farfuriile în chiuvetă și se duse să se uite la televizor.
— Bagă-le în mașina de spălat vase, te rog.
— Mai târziu.
Dimineața, vasele murdare erau tot acolo. Toma bău cafea din ultima ceașcă curată, o puse lângă chiuvetă și îi ceru Anei să pornească mașina când se ridică.
— Medicul mi-a interzis să mă aplec.
— Trebuie doar să pui farfuriile înăuntru.
— Fă-o tu acum.
— Întârzii.
Ana încercă toată ziua să nu intre în bucătărie. Spre seară, comandă mâncare gata făcută pentru amândoi, ca să evite o nouă discuție despre cină.
Toma mâncă, lăudă restaurantul ales și lăsă iar ambalajele pe masă.
— Aruncă-le după tine.
— Punga e sub chiuvetă.
— Și?
— Oricum va trebui să te duci până acolo.
— De ce?
— Vasele au început deja să miroasă.
Ana se uită la soțul ei.
— Le pui în chiuvetă de două zile, iar acum îmi propui mie să le spăl?
— Nu neapărat azi. Mâine sigur te simți mai bine.
Dar a doua zi nu se simțea mai bine. Medicamentele îi mai domoleau durerea, însă la orice aplecare zona lombară i se contracta dureros. Ana se mișca încet prin apartament și își petrecea cea mai mare parte a timpului culcată.
Toma începu să se enerveze.
— Cât mai durează, de fapt?
— Medicul a spus cel puțin o săptămână.
— Dar doar nu ți-ai rupt coloana.
— Nu. De asta pot să ajung singură până la baie și să-mi fac un ceai. Dar de curățenie încă nu mă pot ocupa.
— În apartament deja nu se mai poate sta.
— Fă curat.
— Eu muncesc toată ziua.
— Și eu muncesc de obicei și, pe deasupra, fac și curat.
— Acum ești acasă.
Ana îi aminti că era în concediu medical, nu în vacanță. Toma răspunse că nu vede diferența, cât timp își petrecea oricum ziua în apartament.
În a treia seară, în cele din urmă, încărcă mașina de spălat vase. Totuși, lăsă oalele pe aragaz, împinse firimiturile pe podea și puse sacul de gunoi lângă ușa de la intrare.
— Puteai măcar să-l duci când ai ieșit.
— Am uitat.
— Ai pus sacul astfel încât ai trebuit să pășești peste el când ai plecat.
— Înseamnă că nu l-am observat.
Toma începu să o întrebe regulat când va putea Ana să se ocupe iar de casă. Nu îl preocupa starea ei, ci faptul că nu mai avea cămăși curate, în baie apăruseră urme de apă, iar pe rafturi se adunase praful.
— Ia cămășile și pornește mașina de spălat, — îi propuse Ana.
— Trebuie ales un program.
— Bumbac normal, la patruzeci de grade.
— Nu vreau să stric hainele. Tu știi mai bine.
În cele din urmă, soțul purtă aceeași cămașă două zile la rând, însă tot nu se apropie de mașina de spălat.
Vineri, Toma îi spuse că sâmbătă urmau să vină la ei mama și sora lui.
— De ce le-ai invitat?
— Vorbisem de mult. Mama vrea să vadă fotografiile din excursia noastră.
— Amână întâlnirea. Eu nu pot face curat în apartament.
— Stau puțin.
— Atunci avertizează-le că e dezordine în casă.
Toma se încruntă.
— Mama o să creadă că trăim ca niște neglijenți.
— Explică-i că mi-am accidentat spatele.
— O să întrebe de ce n-am făcut eu curat.
— Și ce o să-i răspunzi?
Soțul se prefăcu că nu auzise întrebarea. Seara aduse din magazin produse de curățenie și le puse lângă baie.
— Pentru ce sunt astea?
— Mâine trebuie măcar să facem repede puțină ordine prin apartament.
— Fă tu.
— Dimineață trebuie să iau tortul și să trec după mama.
— Și azi?
— Azi e deja târziu. Nu vreau să fac zgomot cu aspiratorul.
Ana propuse să anuleze întâlnirea, dar Toma declară că mama lui se va supăra. După părerea lui, soției îi era suficient să șteargă suprafețele la vedere și să spele podelele din sufragerie.
— Ai auzit ce a spus medicul?
— Ți-a interzis munca grea. Mopul nu cântărește aproape nimic.
— Nu am voie să mă aplec și să stau mult în picioare.
— Nu trebuie să stai mult. Faci o cameră, te odihnești și continui.
Ana refuză. Toma mută demonstrativ lucruri până târziu în noapte, suspină și povesti cât de jenat avea să fie în fața mamei sale.
Dimineața, își trezi soția la șapte și jumătate. Lângă pat erau deja o găleată și un mop.
— Toma, vorbești serios?
— Eu am strâns lucrurile de pe masă și am aspirat mijlocul sufrageriei. Ție îți rămâne doar să speli podeaua.
— Nu spăl nimic.
— Mama ajunge peste trei ore.
— Excelent. Arată-i cum gospodărești tu când eu nu te pot servi.
Soțul declară că Ana voia intenționat să-l facă de rușine în fața familiei. Ea se întoarse cu fața spre perete și îi ceru să o lase să doarmă.
După câteva minute, Toma se întoarse. Aducea o cârpă, mănuși de cauciuc și o sticlă de detergent pentru podele.
— Sub canapea e foarte mult praf, — îi spuse el. — Mama sigur va observa.
— Atunci trage canapeaua și spală acolo.
— Mai trebuie să mă duc după tort.
— Speli după ce iei tortul.
Toma tăcu puțin, apoi zâmbi de parcă tocmai îi propusese soției un compromis foarte rezonabil.
— Dacă medicul ți-a interzis munca grea, nu trebuie să muți canapeaua. Spală doar pe sub ea, cumva tot ajungi! — îi permise Toma, cu mărinimie, Anei…
Ana se uită la mop, apoi la soțul ei.
— Arată-mi exact cum ar trebui să ajung sub canapea fără să mă aplec.
— Poți să te lași în genunchi și să treci cu cârpa.
— Și cum ar trebui să mă ridic după aceea?
— Te sprijini de canapea.
— Medicul mi-a interzis orice efort care solicită zona lombară.
Toma puse mopul lângă pat, iritat.
— Iei recomandările prea literal. Nimeni nu a spus că trebuie să stai o săptămână în pat și să te uiți la tavan.
— În concluzie scrie: repaus, fără aplecări, fără ridicat greutăți și fără curățenie.
— Spălatul podelei nu e muncă grea.
— Atunci de ce refuzi tu să o faci?
Soțul tăcu câteva secunde, apoi îi aminti că trebuia să ia tortul și pe mama lui.
— Am fiecare minut programat.
— Anulează tortul și spală sufrageria în douăzeci de minute.
— E prea târziu să mai schimb ceva.
— Atunci lasă podeaua așa cum este.
Toma își acuză soția de încăpățânare și ieși din dormitor. Curând, Ana auzi cum mută măsuța de cafea și lovește nervos pereții cu mopul. După zece minute, soțul băgă capul pe ușă.
— Detergentul trebuie turnat direct în găleată?
— Citește instrucțiunile de pe sticlă.
— Sunt scrise prea mic.
— Pune-ți ochelarii.
— Puteai să-mi răspunzi direct.
Ana închise ochii și nu mai continuă discuția.
Pe la zece, Toma plecă. Podeaua din sufragerie rămăsese spălată doar pe mijloc, iar sub canapea era tot praf. Soțul lăsase găleata cu apă murdară chiar în culoar.
Ana voia să se ridice după medicamente, dar nu putu trece pe lângă ea. Fu nevoită să împingă cu grijă găleata spre perete, cu piciorul. Din cauza mișcării, spatele o străpunse iar de durere.
Abia reuși să ajungă înapoi la pat și luă încă o pastilă.
Toma se întoarse împreună cu mama lui, Elena, și sora sa, Clara. De îndată ce deschise ușa, spuse tare:
— Aveți grijă, Ana a lăsat găleata chiar în mijlocul holului.
Femeile intrară în sufragerie. Elena privi încăperea și observă imediat praful de sub canapea.
— Faceți curățenie?
— De dimineață fac totul singur, — răspunse Toma. — Ana nu poate face absolut nimic din cauza spatelui.
O spuse cu o voce atât de obosită, de parcă ținuse singur toată gospodăria de câteva zile.
— Și de ce e găleata încă plină cu apă? — întrebă Clara.
— Tocmai am terminat de spălat podelele.
Ana auzea conversația din dormitor, însă nu se ridică. După câteva minute, Elena intră la ea.
— Cum te simți?
— Mai rău după dimineața de azi.
— Toma a spus că ai ridicat greșit o cutie.
— Cutia pe care el a pus-o în mijlocul culoarului și a promis că o va muta.
— A mai spus că medicul ți-a interzis doar să ridici greutăți.
Ana îi întinse soacrei concluzia medicală.
— Nu am voie să mă aplec, să stau mult în picioare sau să fac curățenie.
Elena citi recomandările și se încruntă.
— Atunci de ce este un mop în dormitor?
— L-a adus Toma. Voia să spăl sub canapea înainte să veniți voi.
Soacra crezu la început că nora ei glumește.
— Ți-a cerut să muți canapeaua?
— Nu. Mi-a permis cu mărinimie să nu o mut. Mi-a propus să stau în genunchi și să ajung cumva sub ea.
Clara apăru în ușă. După expresia feței, auzise ultima frază.
— Toma! — își strigă ea fratele.
Soțul veni ținând cutia cu tort în mâini.
— Ce s-a întâmplat?
— Chiar ai încercat să o pui pe Ana să spele podeaua cu spatele accidentat?
— Nu am pus pe nimeni să facă nimic. I-am propus doar să ajute puțin.
— Mi-ai adus găleata și mopul la șapte și jumătate dimineața, — spuse Ana. — Iar când am refuzat, ai spus că vreau intenționat să te fac de rușine în fața familiei.
— Eu am făcut aproape toată curățenia.
— Ai încărcat mașina de spălat vase o singură dată într-o săptămână și ai spălat jumătate de sufragerie.
Toma îi ceru soției să nu facă inventarul de față cu musafiri.
— Tu ai început să povestești că de câteva zile faci totul singur.
Elena ceru să vadă și celelalte camere. În bucătărie o întâmpinară oale pline de grăsime, ambalaje de la livrări și un sac de gunoi lângă ușă. În baie erau prosoape murdare, iar coșul de rufe era plin ochi.
— Și asta numești tu „fac totul singur”? — își întrebă ea fiul.
— Am muncit toată săptămâna. N-am avut timp.
— Și Ana muncește de obicei.
— Dar ea știe mai bine cum sunt organizate toate aici.
Clara deschise mașina de spălat vase.
— Aici e scris chiar pe un buton programul. Ce anume trebuie să știi?
Toma se enervă:
— Ați venit să vă uitați la fotografii sau să verificați cum fac eu curățenie în apartament?
— Tu însuți te-ai plâns că soția ta stă întinsă, în timp ce tu duci singur gospodăria, — îi aminti mama sa. — Mă așteptam să văd măcar o bucătărie curată.
Soțul declară că, dacă Ana nu s-ar fi încăpățânat, în casă ar fi fost demult ordine.
Elena își scoase în tăcere sacoul și luă mopul.
— Nu e nevoie, — o opri Ana. — Nu vreau să faceți curățenie în locul lui.
— Mama a venit în vizită, — se revoltă Toma. — Vrei s-o obligi să stea în mizerie?
— Nu. Eu am propus să amânăm întâlnirea. Tu ai refuzat.
Clara îi ținu partea cumnatei sale:
— Putem vedea fotografiile și la mama. De ce am venit aici, dacă Ana are nevoie de repaus?
Toma recunoscu că voia să le arate familiei televizorul nou și să comande prânzul de la restaurantul lui preferat. Îi era incomod să amâne întâlnirea.
— Așadar, nu era vorba că mama se va supăra, — spuse Ana. — Pur și simplu nu voiai să-ți schimbi planurile.
Elena își puse sacoul la loc.
— Mergem la mine. Ne uităm acolo la fotografii.
— Dar tortul? — se pierdu Toma cu firea.
— Îl luăm cu noi.
— Am comandat deja prânzul aici.
— Anulează comanda sau mănâncă-l singur.
Înainte să plece, soacra o întrebă pe Ana dacă nu trebuie chemat un medic. Aceasta răspunse că va sta întinsă și va vedea dacă îi trece durerea după medicament.
Toma își conduse mama și sora până la ușă, apoi se întoarse în dormitor.
— Ești mulțumită? Acum toți mă cred un leneș.
— Nu te-am rugat eu să minți că te ocupi singur de casă toată săptămâna.
— Puteai să nu le spui despre mop.
— Iar tu puteai să nu-l aduci unei persoane cu spatele accidentat.
— Doar nu te-am obligat să faci curat.
— Pentru că am refuzat.
Toma îi ceru soției să o sune pe mama lui și să explice că exagerase. Ana sună în schimb la clinică. Durerea nu se diminua, iar medicul îi recomandă să vină la un nou consult.
— Mă duci? — îl întrebă ea pe soț.
El se uită la ceas.
— În patruzeci de minute ajunge prânzul.
— Anulează comanda.
— Îmi vor reține banii.
Ana nu răspunse nimic și chemă un taxi. Deja din hol îl auzi spunând:
— Scrie-mi ce zice medicul. Și încearcă să te întorci până la prânz, va fi multă mâncare.
La clinică se dovedi că, din cauza efortului repetat, spasmul muscular se accentuase. Medicul îi prescrise un alt calmant și îi prelungi concediul medical cu încă o săptămână. În plus, îi recomandă ca, în primele zile, să nu rămână singură, deoarece medicamentul putea provoca slăbiciune și amețeli.
O sună pe sora ei, Emilia, și îi ceru să o ia la ea.
Când Ana se întoarse să-și ia lucrurile, Toma stătea la masă, înconjurat de caserole cu mâncare.
— Unde te duci?
— La Emilia. Medicul a spus că, deocamdată, e mai bine să nu rămân singură.
— Oricum nu ești singură.
— Dimineață ai lăsat un mop lângă mine, iar acum ai ales livrarea prânzului în loc să mă duci la clinică.
— Chemaseși deja un taxi. De ce trebuia să mergem amândoi?
— Ca să mă ajuți să ajung acolo, să vorbești cu medicul și să mă aduci înapoi.
— Nu știu să citesc gânduri.
— Te-am întrebat direct dacă mă duci.
Toma declară că soția lui încerca intenționat să-l facă să pară lipsit de inimă. Ana își strânse medicamentele, documentele și câteva lucruri.
— Și când te întorci?
— Când voi putea să mă mișc normal.
— Adică eu trebuie să spăl, să fac curat și să gătesc singur tot timpul ăsta?
— Da.
— Eu am serviciu.
— Și eu aveam, când mă ocupam de toate acestea în fiecare zi.
Ana petrecu nouă zile la sora ei. Emilia nu o lăsa să ridice nimic mai greu decât o ceașcă, îi gătea mâncare simplă și avea grijă să-și ia medicamentele la timp. După numai trei zile, durerea se reduse vizibil.
Toma o suna în fiecare seară. La început, o întreba unde sunt produsele de curățenie și pe ce program trebuie să spele cămășile. Apoi se plângea că treburile casei îi luau prea mult timp.
— Azi mi-a luat două ore să pun bucătăria în ordine.
— Ai adunat vase murdare aproape o săptămână.
— Trebuia să-mi spui că grăsimea de pe aragaz se curăță atât de greu.
— De multe ori te-am rugat să-l ștergi imediat după ce gătești.
În a cincea zi, comandă o firmă de curățenie pentru apartament. Când află prețul, își sună soția.
— Vor atâția bani pentru trei ore, de parcă ar renova apartamentul.
— Acum înțelegi câtă muncă făceam eu de obicei gratis?
— Se poate găsi pe cineva mai ieftin.
— Caută.
Înainte să se întoarcă, Ana puse o condiție: urmau să împartă din nou treburile casei. Toma avea să-și spele singur hainele, să curețe bucătăria după ce gătea și să răspundă de podelele din tot apartamentul.
— De ce tocmai de podele?
— Pentru că ți se pare o treabă atât de ușoară, încât mi-ai propus să spăl sub canapea cu spatele accidentat.
— O să-mi amintești asta toată viața?
— Până când voi înțelege că ai realizat cât de îngrozitor te-ai purtat.
Toma fu de acord, deși era evident că spera ca înțelegerea să fie uitată repede.
Dar Ana nu mai prelua sarcinile lui. Dacă soțul lăsa găleata pe hol, aceasta rămânea acolo până se întorcea el. Dacă nu își spăla cămășile, purta una nespălată sau pornea mașina dimineața.
După câteva săptămâni, Elena veni din nou în vizită. De data aceasta, Toma aspiră singur apartamentul, spălă podelele și trase canapeaua deoparte.
Mama lui se uită sub ea și zâmbi ironic:
— Curat. Se pare că, până la urmă, tot știi să faci.
— Foarte amuzant.
— Nu e nimic amuzant. Soția ta abia putea să meargă, iar tu te îngrijorai de praf înainte de venirea mea.
Toma roși și, pentru prima dată, nu încercă să se justifice.
Mai târziu, după ce musafirii plecară, se apropie de Ana.
— Atunci chiar mă gândeam doar la cum va arăta apartamentul înainte să vină mama.
— Știu.
— Și mi se părea că pur și simplu refuzi să ajuți.
— Pentru că nu luai durerea mea în serios.
— Acum o iau.
Recunoscu că, după prima curățenie făcută pe cont propriu, îl duruse zona lombară câteva ore, deși era perfect sănătos. Abia atunci Toma înțelese că nu îi propusese soției „să șteargă puțin praful”, ci să-și provoace o durere și mai mare pentru confortul lui.
Ana nu îi mulțumi pentru această recunoaștere. Să înțelegi lucruri elementare nu era o faptă eroică.
Dar, din ziua aceea, când ea se plângea că nu se simte bine, Toma nu mai hotăra din ochi ce „are voie” să facă. Și, cu atât mai puțin, nu îi mai aducea mopul, prezentându-și cererea drept o permisiune mărinimoasă.
