— Cât timp stai la fiul meu, vei găti separat pentru mine — nu sunt obligată să mănânc ce-ți place ție! — a declarat soacra, împingându-i nurorii farfuria plină…
Când Andrei i-a propus mamei sale să stea la ei câteva săptămâni, Ioana nu s-a opus. În apartamentul Elenei se schimbau țevile, muncitorii promiseseră că vor termina repede, iar să lași o femeie în vârstă printre praf și instalații sanitare demontate nu era, într-adevăr, o opțiune.
— Nu va deranja pe nimeni, o asigura Andrei. Mama e liniștită. Dimineața bea cafea, seara se uită la televizor. Nici nu vei observa că e aici.
În prima zi, Elena a sosit cu două valize, șase sacoșe și o cutie mică plină cu veselă.
— Mi-am luat cana și farfuria mea, a explicat ea. Nu-mi place să mănânc din vasele altora.
Ioana doar a zâmbit și a ajutat-o să-și despacheteze lucrurile. Pentru soacră au eliberat un dulap în camera de oaspeți, au schimbat lenjeria de pat și au pus o veioză mică lângă pat. Seara, Ioana a gătit pui cu legume.
Elena a privit îndelung farfuria, apoi a dat-o la o parte.
— De ce carnea nu are crustă?
— E făcută la cuptor. Așa se folosește mai puțin ulei.
— Andrei a iubit prăjelile încă din copilărie.
— El însuși mi-a cerut să pregătesc ceva mai ușor.
Soacra și-a privit fiul cu neîncredere, dar el deja mânca și nu s-a băgat în discuție.
În dimineața următoare, Elena a cerut terci. Ioana a fiert ovăz, a adăugat un măr și a pus farfuria pe masă.
— Am cerut terci cu lapte.
— Nu ați spus. Adaug lapte acum.
— Acum nu va mai avea gust bun. Fă altul.
Ioana s-a uitat la ceas. Mai avea douăzeci de minute până începea munca, o întâlnire importantă o aștepta, dar n-a spus nimic și a pus din nou cratița pe aragaz.
În a treia zi, soacrei nu i-a plăcut supa. În a patra — salata. Vineri, a declarat că nu mănâncă mâncare de ieri, deși chiar ea ceruse seara să i se păstreze o porție.
De fiecare dată, Andrei găsea o explicație.
— Mama e doar obișnuită cu altfel de mâncare.
— Înapoiază farfurii pline, iar mâncarea trebuie aruncată.
— Nu exagera. Nu va sta prea mult la noi.
Însă renovarea se prelungea. Mai întâi, muncitorii au descoperit țevi vechi și deteriorate, apoi Elena a decis să schimbe și gresia în același timp. După două săptămâni, a anunțat că obiectele sanitare comandate vor ajunge abia luna următoare.
Cu cât soacra rămânea mai mult în casă, cu atât devenea mai sigură pe ea. Dimineața ocupa bucătăria câte o oră, muta produsele cum considera ea de cuviință și arunca ambalajele care i se păreau suspecte.
— De ce ați deschis brânza nouă? a întrebat Ioana, observând ambalajul gol în coșul de gunoi.
— Mirosea ciudat.
— Am cumpărat-o ieri.
— Atunci v-au vândut-o stricată. Spune mulțumesc că am observat.
Seara, s-a aflat că Elena nu aruncase brânza, ci o împachetase într-o pungă și o dusese vecinei, care trecuse pe la ea la un ceai.
— Dacă era stricată, de ce i-ați dat-o? nu a înțeles Ioana.
— Ei i-a plăcut mirosul. Oamenii sunt diferiți.
Andrei i-a cerut iar soției să nu facă scandal din fleacuri.
În weekenduri devenea și mai dificil. Elena cerea micul dejun la nouă, prânzul exact la două și cina caldă nu mai târziu de șapte. Dacă Ioana întârzia, soacra ofta zgomotos și îl întreba pe fiu de ce, în propria lui casă, nimeni nu se preocupă de o alimentație normală.
— Și eu muncesc, i-a reamintit Ioana după o nouă observație.
— Tu lucrezi la calculator. Poți pune o cratiță pe foc și să stai lângă ea.
— Am întâlniri cu clienții.
— Atunci mută-le. Familia e mai importantă decât niște străini.
Ioana s-a uitat la Andrei, așteptându-se ca măcar acum să intervină.
— Poate chiar e mai simplu să gătești dinainte? a spus soțul. Ca să nu se mai streseze nimeni după aceea.
Din ziua aceea, Elena a început să facă meniuri. Scria pe o foaie ce voia să primească la micul dejun, prânz și cină și o lipea de frigider. Uneori, pe listă erau preparate care necesitau câteva ore de muncă.
— Sâmbătă faci ardei umpluți, a anunțat ea. Doar că pentru mine fără usturoi. Pentru Andrei cu usturoi. Și nu amesteca tipurile de carne, nu-mi place carnea grasă.
— Sâmbătă eu și Andrei voiam să ieșim din oraș.
— Plecați după prânz.
— Deja ne-am înțeles să ne vedem cu prietenii dimineața.
Elena și-a strâns buzele.
— Desigur. Mama poate sta flămândă, cât timp voi vă distrați.
Andrei s-a grăbit să propună amânarea excursiei.
Ioana n-a răspuns nimic, dar seara a luat foaia de pe frigider. Dimineața, în locul ei apăruse una nouă, rescrisă cu litere mai mari.
După o lună, Elena nu mai vorbea deloc despre întoarcerea acasă. La întrebările despre renovare răspundea evaziv: muncitorii erau lenți, gresia sosise greșită, meșterul se îmbolnăvise. Între timp, mai adusese câteva cutii și ocupa jumătate din dulapul de pe hol.
Într-o zi, Ioana i-a auzit întâmplător conversația la telefon.
— Aici îmi e mai comod, îi spunea soacra unei prietene. Apartamentul e spațios, magazinul e aproape, nu trebuie să gătesc. Să renoveze în liniște, eu nu mă grăbesc nicăieri.
Seara, Ioana i-a povestit soțului.
— Și ce? a dat Andrei din umeri. Mama e singură, îi face plăcere să stea cu noi.
— Ne înțeleseserăm pentru câteva săptămâni.
— E mama mea. N-o să o dau afară pe ușă.
— Nu propun să o dai afară. Dar se poartă cu mine ca și cum aș fi servitoarea ei.
— Iar exagerezi.
În ziua următoare, Ioana a pregătit paste cu sos de carne și salată de legume. După muncă, abia se mai ținea pe picioare, așa că a decis să nu facă mai multe feluri de mâncare.
Elena a gustat o lingură și a strâmbat din nas.
— Sunt prea multe verdețuri.
— E doar puțin busuioc.
— Nu-mi place busuiocul.
— Ieri ați mâncat salată cu busuioc.
— Salata e altceva. Fă-mi piure de cartofi și chiftele.
— Acum nu mai gătesc nimic. În bucătărie sunt brânză, ouă și pâine.
Soacra a dat încet farfuria la o parte.
— Andrei, auzi cum mi se vorbește?
Soțul și-a desprins privirea de telefon.
— Ioana, poate îi prăjești două ouă? Durează cinci minute.
— Atunci prăjește-i tu.
Elena a apucat farfuria plină, s-a ridicat de la masă și s-a îndreptat spre coșul de gunoi.
— Să nu vă treacă prin cap să aruncați mâncarea, a avertizat-o Ioana.
Soacra s-a oprit și a pus farfuria în fața nurorii atât de brusc, încât sosul s-a vărsat pe fața de masă.
— Cât timp stai la fiul meu, vei găti separat pentru mine — nu sunt obligată să mănânc ce-ți place ție! — a declarat soacra, împingându-i nurorii farfuria plină…
Ioana a privit câteva secunde fața de masă pătată. Apoi a luat calm farfuria și a mutat-o la celălalt capăt al mesei.
— Mâncarea aceasta e gătită din produse cumpărate de mine, într-o bucătărie pe care tot eu o curăț după serviciu. Dacă nu vă place cina, vă puteți găti altceva.
Elena s-a întors indignată spre fiul ei.
— Andrei, îi permiți să vorbească așa cu mama ta?
— Ioana, de ce complici totul? a oftat el apăsat. Fă-i mamei un piure și terminăm discuția asta.
— Nu.
— Ce înseamnă „nu”?
— Înseamnă că astăzi nu va exista o a doua cină. Nici mâine.
Elena și-a ridicat mâinile în aer.
— Știam eu că, mai devreme sau mai târziu, îți vei arăta adevărata față! Cât timp stai la fiul meu, ai obligația măcar să ții casa cum trebuie.
Ioana a șters pata de pe fața de masă și s-a uitat la soacră.
— În primul rând, acesta este apartamentul meu și al lui Andrei. În al doilea rând, nu locuiesc aici în schimbul obligației de a vă găti de trei ori pe zi.
— „Al nostru”, a imitat-o Elena. Un bărbat aduce o femeie în casă, iar după câțiva ani ea se crede deja stăpână.
Andrei s-a cufundat iar în telefon, prefăcându-se că nu aude. Tocmai tăcerea lui a durut-o mai tare decât cuvintele soacrei. Cumpăraseră apartamentul împreună. Ioana achitase cea mai mare parte a avansului din economiile strânse înainte de nuntă. Timp de șapte ani plătiseră în mod egal creditul, iar în ultimii doi ani majoritatea cheltuielilor casei căzuseră pe umerii ei, deoarece veniturile lui Andrei scăzuseră.
Însă, în mintea Elenei, totul îi aparținea fiului doar pentru că era bărbat.
— Bine, a spus Ioana, neașteptat de calm. De astăzi, fiecare adult din această casă răspunde singur de hrana lui.
— Nici pentru soțul tău nu vei mai găti? nu i-a venit Elenei să creadă.
— Andrei știe să folosească aragazul.
— Trebuie să stau eu la aragaz după muncă din cauza certurilor voastre femeiești? s-a revoltat el.
— Și de ce ar trebui să stau eu la aragaz după muncă?
Andrei a susținut că soția lui îl umilește intenționat în fața mamei. Elena a început să se plângă că i se face rău de supărare și a cerut apă. În câteva minute, amândoi vorbeau despre Ioana de parcă nici n-ar fi fost în încăpere.
Ea nu s-a certat. Și-a pus porția într-un recipient, a spălat doar vasele pe care le folosise ea și s-a dus în dormitor.
În dimineața următoare, Ioana și-a făcut cafea și două sandvișuri. Elena a apărut în bucătărie în halat și s-a așezat, ca de obicei, la masă.
— Vreau terci cu lapte. Dar să nu fie prea lichid.
— Cerealele sunt în dulap, laptele e în frigider.
Soacra a decis că nora glumește. Dar Ioana și-a terminat cafeaua, și-a luat geanta și a plecat la serviciu.
Peste o oră, a sunat-o Andrei.
— Mama a rămas fără mic dejun.
— În bucătărie sunt produse.
— Nu e obligată să gătească atunci când e în vizită.
— Stă la noi de mai bine de o lună. Asta nu mai seamănă de mult cu o vizită obișnuită.
— Mă pui să aleg între tine și mama mea.
— Nu, Andrei. Tu ai ales singur să stai de partea mamei tale și ai cerut să vă servesc pe amândoi.
Seara, Ioana s-a întors și a găsit bucătăria în dezordine. Pe aragaz era o cratiță cu terci ars, chiuveta era plină de vase, iar pe masă erau firimituri de pâine și ambalaje deschise.
Elena stătea demonstrativ în fața televizorului.
— Te-am așteptat să faci curățenie, a anunțat ea.
— Nu trebuie să mă așteptați.
Ioana și-a scos din frigider porția de ieri, a încălzit-o și a luat cina. Andrei a trecut de câteva ori prin bucătărie, deschizând zgomotos dulapurile, dar nu i-a cerut niciodată ajutorul. Mai târziu, el și mama lui au comandat mâncare de la restaurant.
Așa a continuat timp de patru zile. La început, Elena se baza pe faptul că nora va ceda repede. Lăsa vase murdare, se plângea fiului și le povestea prietenelor la telefon că e lăsată să flămânzească. Dar Ioana nu mai reacționa.
În a cincea zi, Andrei a calculat cât cheltuiseră pe livrări.
— Nu putem cheltui atât pe mâncare gata făcută.
— Atunci gătiți acasă, a răspuns Ioana.
— Hai să ne înțelegem. Tu faci o singură cină pentru toți, iar mama încetează să mai caute nod în papură.
— Așa am trăit deja. Înapoia farfuriile și cerea alt fel de mâncare.
— Mamă, spune-i că nu vei mai face asta.
Elena și-a strâns buzele.
— Nu voi mânca orice numai de dragul economiei.
— Atunci ne-am înțeles, a spus Ioana.
Sâmbătă, Andrei a decis pentru prima dată să pregătească singur prânzul. A cumpărat carne, cartofi și legume, a petrecut aproape două ore gătind, apoi i-a pus mamei sale o farfurie în față.
Elena a gustat o bucățică și s-a încruntat imediat.
— Carnea e tare.
— Carnea e bună.
— Ai tăiat cartofii prea mari. Și nu e destulă sare.
— Adaugă sare.
— După ce e gata, gustul nu mai e același. Ioana te-a răsfățat de tot, nici măcar un prânz simplu nu ești în stare să faci.
Andrei s-a înroșit la față.
— Am stat toată dimineața la aragaz!
— Și cine ți-a cerut? Puteai să-i spui soției tale să gătească cum trebuie.
Ioana auzea conversația din cameră. Pentru prima dată, soțul ei se lovise de același comportament pe care, mai bine de o lună, îl numise fleacuri. Seara, el însuși a spălat cratița și a frecat iritat grăsimea lipită.
— Acum înțelegi? l-a întrebat Ioana.
— Mama poate fi pretențioasă.
— Nu. Se poartă așa fiindcă tu i-ai permis să mă considere servitoare.
Andrei a tăcut.
A doua zi, Ioana a hotărât să afle când se va termina cu adevărat renovarea. Nu a făcut verificări pe ascuns — i-a cerut pur și simplu Elenei să-l sune pe meșter de față cu ea.
— De ce? a întrebat soacra, precaută.
— Ca să înțeleg cât timp veți mai locui la noi.
— Atât cât va fi nevoie.
— Am nevoie de o dată concretă.
Elena a declarat că nu era obligată să dea socoteală în fața nurorii. Atunci Ioana a propus să meargă toți împreună la apartamentul ei, ca să vadă ce mai era de făcut.
— E murdar și periculos acolo, a răspuns repede soacra.
Andrei și-a susținut neașteptat soția:
— Mamă, mergem mâine. Vorbesc eu cu muncitorii.
Elena a început să înșire motive pentru care era imposibil, dar fiul a insistat.
În seara următoare, au ajuns la blocul ei. Pe scară nu erau saci cu moloz. Ușa s-a deschis ușor, iar înăuntru îi aștepta un apartament complet renovat: gresie nouă, obiecte sanitare montate, podele curate și mobilierul pus la locul lui.
Pe masa din bucătărie se afla procesul-verbal de recepție a lucrărilor. După dată, renovarea se încheiase cu aproape două săptămâni în urmă.
Andrei a tăcut mult timp.
— De ce nu ne-ai spus?
Elena și-a dat jos paltonul și a intrat în cameră.
— După renovare mirosea a vopsea aici.
— Geamurile sunt deschise. Nu se simte niciun miros.
— Voiam să mă asigur că nu curge nimic pe undeva.
— Pentru asta nu era nevoie să locuiești la noi.
În cele din urmă, soacra a recunoscut că nu se grăbea să se întoarcă. Apartamentul fiului era mai spațios, magazinul era aproape și, cel mai important, acasă ar fi trebuit să gătească și să facă iar curățenie singură.
— Sunt mama ta, i-a spus ea lui Andrei. Chiar îți pare rău de o cameră pentru mine?
— Nu-mi pare rău de cameră. Dar ne-ai mințit și ai transformat-o pe Ioana într-o bucătăreasă neplătită.
— Acum repeți ce spune soția ta?
— Patru zile am gătit și am spălat vase pentru noi doi. Acum înțeleg de ce era obosită.
Elena s-a uitat la fiul ei de parcă el era trădătorul. A început să-i amintească de câte nopți nedormite petrecuse lângă pătuțul lui și câți ani îi pregătise micul dejun.
— Îți sunt recunoscător, i-a răspuns Andrei. Dar asta nu înseamnă că Ioana trebuie să te servească de acum înainte.
S-a oferit să o ajute pe mama lui să-și transporte lucrurile în ziua următoare. Elena a refuzat să se întoarcă cu ei și a spus că va rămâne în propriul apartament chiar din acel moment.
Pe drumul spre casă, Andrei a încercat să explice de ce nu intervenise atâta vreme.
— Credeam că, dacă îi fac pe plac în lucrurile mici, toată lumea va fi mai liniștită.
— Mai liniștit ai fost doar tu. Toate compromisurile le-ai făcut cu mâinile mele.
Fraza aceasta l-a făcut să tacă.
Acasă, Andrei a strâns vasele lăsate de mama lui și a aruncat foaia cu meniul. Apoi, pentru prima dată fără să i se ceară, a spălat bucătăria. Ioana nu a considerat asta o faptă eroică și nu s-a grăbit să pretindă că uitase totul.
— Problema nu era doar mama ta, i-a spus ea. Tu alegeai de fiecare dată varianta comodă. Când ea cerea o nouă cină, mă trimiteai pe mine la aragaz. Când lăsa mizerie, îmi cereai să nu fac scandal. Când spunea că apartamentul e al tău, tăceai.
— Înțeleg.
— Deocamdată doar auzi. Vei înțelege dacă lucrurile chiar se vor schimba.
Următoarele săptămâni nu au fost ușoare. Elena își suna fiul, se plângea de singurătate și o acuza pe noră că o alungase. Andrei a fost de câteva ori pe punctul de a-i propune mamei să se întoarcă, însă în schimb se ducea el la ea, o ajuta cu cumpărăturile și pleca apoi acasă.
A început să gătească de câteva ori pe săptămână, făcea curățenie după el și nu mai aștepta ca Ioana să-i ghicească dorințele. Uneori încă se certau, dar acum Andrei măcar nu se mai ascundea în spatele cuvintelor „nu complica lucrurile”.
Elena a refuzat mult timp, demonstrativ, să vină în vizită. Prima oară a apărut după două luni. Ioana a pregătit un singur fel de mâncare pentru toți și a avertizat-o dinainte:
— Nu va exista o altă cină. Dacă nu vă convine, puteți aduce ceva de acasă.
Soacra a vrut să se indigneze, dar Andrei a adăugat imediat:
— Mamă, așa facem noi acum.
La masă, Elena a examinat cu atenție farfuria, a gustat mâncarea și a spus sec că sarea ar fi putut fi puțin mai multă.
— Solnița e lângă dumneavoastră, i-a răspuns calm Ioana.
Nimeni nu i-a adus o farfurie nouă. Nimeni nu s-a repezit în bucătărie. Lumea nu s-a prăbușit.
Elena a adăugat sare în tăcere și a continuat să mănânce.
Iar după cină, Andrei a strâns vasele și le-a pus în chiuvetă, arătându-i definitiv mamei sale: Ioana nu locuiește aici fiindcă fiul ei o tolerează.
Locuiește în propria casă, unde nimeni nu va mai primi dreptul să îi dea ordine în schimbul unei farfurii cu mâncare înapoiată.
