— Nu te atinge de șuncă, am cumpărat-o pentru bere, iar ție ți-am lăsat în frigider terciul de ieri! — spuse Radu, încuiind alimentele într-un recipient…
Ana a ajuns acasă după ora nouă seara. Ultimul autobuz întârziase, afară ploua rece, iar în toată ziua reușise să bea doar o cafea și să mănânce un sandviș mic.
Pe hol mirosea a carne afumată și a pâine proaspătă. Ana și-a dat jos geaca udă și a aruncat o privire în bucătărie. Pe masă erau șunca, brânza, câteva pachete de gustări și două sticle de bere scumpă.
Radu muta cu grijă produsele într-un recipient mare de plastic.
— Avem vreo sărbătoare? întrebă Ana.
— Sâmbătă vin Mihai și Andrei să vadă meciul.
— Azi e abia miercuri.
— Și? Le-am cumpărat din timp, cât erau la reducere.
Ana deschise frigiderul. Pe raftul de sus se afla o oală cu terci, gătit încă de ieri-dimineață. Lângă ea erau o jumătate de ceapă și un borcan aproape gol de sos. Nu mai era nimic gata de mâncare.
— Tu ai cinat?
— Bineînțeles. Am încălzit chiftelele.
— Erau patru.
— Îmi era foame.
— Te-am rugat să-mi lași măcar două.
Radu ridică din umeri.
— Trebuia să vii mai devreme.
Ana îi aminti că rămăsese peste program, fiindcă colega ei plecase la medic. Radu știa asta: soția îi scrisese încă de după-amiază și îl rugase să pregătească ceva pentru cină.
— Nu știu să ghicesc când te întorci, răspunse el. — Dacă găteam, iar spuneai că e prea târziu să mănânci.
— N-am spus niciodată așa ceva.
— Atunci mănâncă acum terciul.
Ana ridică capacul oalei. Terciul se îngroșase și absorbise tot sosul. Dimineață, Radu îl refuzase, declarând că nu avea de gând să mănânce același lucru două zile la rând.
— Mi-ai lăsat ce n-ai vrut tu să mănânci?
— Mâncarea e bună. Pune niște unt.
— S-a terminat untul.
— Atunci încălzește-l cu apă.
Ana se uită la pâinea proaspătă și la pachetul deschis de șuncă.
— Îmi fac un sandviș.
Radu trase imediat produsele spre el.
— Sunt pentru sâmbătă.
— Până sâmbătă mai sunt trei zile. Șunca e deja deschisă.
— Am gustat o felie, ca să verific cum e.
— Atunci se va strica mai repede.
— N-o să pățească nimic. Recipientul e etanș.
Luă de deasupra frigiderului o cheie mică și închise lacătul de pe capac. Ana crezu mai întâi că soțul ei glumește.
— De ce încuiezi mâncarea?
— Ca să nu dispară nimic până vin prietenii.
— Cine ar mânca-o?
Radu se uită sugestiv la soția lui.
— Data trecută am cumpărat brânză pentru pescuit și apoi n-am mai găsit jumătate din ea.
— Am făcut cu ea cina pentru amândoi.
— Nu o cumpărasem pentru cină.
— Dar produsele pe care le cumpăr eu le mănânci în fiecare zi.
— Fiindcă le iei din bugetul comun.
Nu era adevărat. În ultimele două luni, Ana plătise aproape toate cumpărăturile alimentare de pe cardul ei. Radu promisese să transfere jumătate, însă de fiecare dată găsea un motiv să amâne socoteala: reparația mașinii, o geacă nouă, o ieșire cu prietenii.
Între timp, se plângea mereu că soția cumpără prea puțină carne și alege cafea ieftină.
— Hai să ne uităm la cheltuielile pe o lună, propuse Ana. — Eu îți arăt bonurile, iar tu îți transferi partea.
— Nu începe cu contabilitatea înainte de culcare.
— Atunci deschide recipientul.
— Nu.
— Am muncit toată ziua și vreau să mănânc.
— În frigider e terci.
Ana puse oala pe masă.
— Stă acolo de ieri-dimineață.
— Nu s-a stricat doar pentru atât.
— Mănâncă-l tu.
— Eu nu mănânc terci seara. Îmi cade greu.
— Dar eu pot, nu?
— Tu tot spui că vrei să mănânci mai ușor.
Ana nu spusese niciodată asta. Dimpotrivă, îl rugase de câteva ori pe soțul ei să nu-i lase doar garnituri după ce el mânca toată carnea.
Cu o săptămână înainte, Radu luase la serviciu puiul gătit pentru două zile. Ana descoperise recipientul gol abia seara.
— Aveai ouă acasă, îi explicase el atunci. — Puteai să-ți prăjești ceva.
Altă dată, dusese la mama lui aproape o oală întreagă de supă, fiindcă Elena nu avea chef să gătească. Anei îi lăsase o singură farfurie, fără carne.
Orice încercare de a discuta despre asta, Radu o numea meschinărie.
— O soție normală se bucură că soțul ei mănâncă bine, spunea el. — Iar tu numeri fiecare îmbucătură.
Acum chiar el pusese lacăt pe recipientul cu șuncă.
Ana își luă telefonul, deschise aplicația bancară și îi arătă soțului cheltuielile din ultimele săptămâni.
— Aici sunt alimentele, produsele de curățenie și mâncarea pisicii. Nu există niciun transfer de la tine.
— Eu cumpăr separat.
— Berea și gustările pentru prietenii tăi nu sunt produse pentru familie.
— Dar șunca mea?
— Tocmai mi-ai interzis să mă ating de ea. Deci nici ea nu e pentru familie.
Radu începu să se enerveze. Spuse că Ana face intenționat scandal din cauza mâncării, deși în casă există cereale, paste și pâine.
— Și pâinea proaspătă ai pus-o în recipient.
— Îți cumperi mâine alta.
— Trebuie să-mi cumpăr pâine după ce am plătit aproape tot ce era în frigider?
— Nu te-a obligat nimeni să cumperi iaurturi și fructe scumpe.
— Le-ai mâncat tu.
— Fiindcă erau pe raftul comun.
Ana râse fără să vrea.
— Adică produsele mele sunt comune, iar ale tale trebuie încuiate?
— Eu le-am cumpărat pentru o seară anume.
— Până la care s-ar putea să nu reziste.
Radu verifică capacul, se asigură că lacătul era închis și băgă cheia în buzunar.
— Dacă se strică, e problema mea.
— Nu. Sâmbătă o să mă trimiți la magazin după șuncă nouă.
— Nu te trimit dacă nu începi acum să furi felii.
Ana scoase din dulap un pachet de paste, dar era aproape gol. Ouăle se terminaseră dimineață, iar carnea congelată Radu o dusese la mama lui în weekendul trecut. În frigider chiar nu mai rămăsese decât terciul de ieri.
— Deschide recipientul, repetă ea. — Iau două felii de șuncă și puțină pâine.
— Nu iei.
— Atunci, de mâine, cumpăr mâncare doar pentru mine.
— Termină cu amenințările. Peste două zile tot o să gătești pentru toți.
— Nu gătesc pentru prietenii tăi.
Radu zâmbi batjocoritor, scoase din dulap un al doilea lacăt mic și îl prinse de închizătoarea laterală a recipientului.
— Nu te atinge de șuncă, am cumpărat-o pentru bere, iar ție ți-am lăsat în frigider terciul de ieri! — spuse Radu, încuiind alimentele într-un recipient…
Ana se uită încă câteva secunde la recipient, apoi își luă telefonul și comandă cina de la o cafenea din apropiere.
— Chiar ai de gând să arunci bani pe livrare, când ai mâncare acasă? se revoltă Radu.
— Acasă există mâncare sub lacăt și terciul pe care tu însuți ai refuzat să-l mănânci.
— Puteai să faci paste.
— Pachetul e gol.
— Atunci îți cumperi mâine.
— Îmi cumpăr. Doar pentru mine.
Radu zâmbi ironic și se duse să se uite la televizor. Era convins că soția lui avea să fie supărată până dimineață, iar apoi totul avea să revină la normal. Ana urma să cumpere alimente, să gătească cina și să pregătească masa pentru prietenii lui până sâmbătă.
Dar a doua zi ea chiar schimbă rutina obișnuită.
După serviciu, Ana intră într-un magazin și cumpără un pachet mic de piept de pui, legume, ouă, pâine și iaurt. Acasă își găti o singură porție de cină, iar restul produselor le puse într-o sacoșă și le așeză pe un raft separat.
Radu se întoarse târziu, simți mirosul de pui la cuptor și se uită imediat în cuptor.
— Dar eu ce mănânc?
— Șunca e în recipientul tău.
— E pentru sâmbătă.
— Atunci mănâncă terciul de ieri.
— Te porți ca un copil.
— Doar respect regulile tale. Fiecare mănâncă ce a cumpărat singur.
Radu scoase oala, mirosi terciul și o puse la loc.
— Nu mai e proaspăt.
— Ieri spuneai că nu pățește nimic.
— Ieri a fost ieri.
Își făcu câteva sandvișuri din pâine obișnuită și brânză topită, pe care o găsi în fundul frigiderului. La cină, Radu mesteca demonstrativ și spunea că pe el nu-l interesează.
Dimineață, luă de pe raftul Anei două ouă și un iaurt.
— Sunt produsele mele, îi aminti ea.
— Suntem soț și soție, nu niște străini.
— Ieri mi-ai încuiat șunca.
— Era cumpărată pentru musafiri.
— Iar ouăle sunt cumpărate pentru micul meu dejun.
Radu dădu ochii peste cap, dar puse iaurtul înapoi. Ouăle tot le prăji, promițând că va cumpăra altele mai târziu.
Seara, noul pachet tot nu apăruse.
Ana notă prețul ouălor într-un caiet. Adăugă acolo și jumătate din cheltuielile pentru utilități, precum și produsele pe care le cumpărase înainte. Când Radu văzu calculele, râse.
— Acum o să-mi trimiți nota de plată pentru fiecare ou?
— Cât timp încuiezi mâncarea și nu contribui la cheltuielile comune, da.
— Cumpăr mult mai multe decât observi tu.
— Arată-mi bonurile.
— Nu le păstrez.
— Totul se vede în aplicația bancară.
Radu refuză să-și deschidă tranzacțiile. Declară că soția lui nu are dreptul să verifice pe ce își cheltuie banii.
— Atunci nu mai susține că tu întreții frigiderul.
Până vineri, pe raftul lui Radu nu mai erau decât o jumătate de franzelă, sosul și acel recipient încuiat. Ana continua să gătească pentru ea și își lua mâncare la serviciu. Soțul ei comandă de două ori mâncare, iar într-o seară cină la mama lui.
Sâmbătă dimineață, el își trezi soția la ora opt.
— Trebuie să facem curat în sufragerie și să pregătim ceva cald.
— De ce?
— Azi e meciul. Știi doar că vin Mihai și Andrei.
— Ți-am spus de la început că nu voi găti.
— Nu începe iar din cauza șuncii. Nici măcar nu trebuie să te atingi de ea. Fă niște cartofi și o salată.
— Cumpără produsele și gătește tu.
— Am cumpărat deja tot ce era esențial.
Radu deschise triumfător recipientul. Înăuntru erau câteva felii de șuncă, o bucățică de brânză și pâine. În trei zile, pâinea apucase să se usuce.
— Nu ajunge nici pentru trei oameni, observă Ana.
— De asta ne trebuie garnitură.
— Atunci ocupă-te tu de ea.
Radu își acuză soția că vrea să-l facă de rușine în fața prietenilor. Ana îi aminti că el îi invitase, el încuiase produsele, iar tot ea trebuia, dintr-un motiv oarecare, să gătească.
— Oricum o să fii acasă.
— Nu. Mă întâlnesc cu Ioana.
La început, Ana chiar plănuise să-și petreacă sâmbăta acasă, dar după discuția cu soțul ei stabilise cu prietena sa să meargă la film și să ia prânzul la o cafenea.
— Pleci intenționat?
— Da. Ca să nu crezi din greșeală că n-am ce face.
Radu spuse că soția lui distruge familia pentru o bucată de șuncă. Ana se îmbrăcă liniștită și plecă.
Prietenii ajunseră pe la două. Radu puse pe masă berea, șunca, brânza și un pachet de alune sărate. Mihai se uită la gustarea modestă și întrebă:
— Și ceva cald nu avem?
— Ana a decis să intre în grevă.
— Din ce cauză?
— S-a supărat fiindcă i-am cerut să nu se atingă de produsele pentru meci.
Radu povesti întâmplarea de parcă ar fi cumpărat gustări scumpe, iar soția lui ar fi vrut să le mănânce pe toate singură. Totuși, Andrei observă lacătul mic, care încă atârna de capacul recipientului.
— Chiar ai încuiat mâncarea ca să nu ajungă la soția ta?
— Altfel nu mai rămânea nimic până sâmbătă.
— Și ea ce a mâncat?
— Era terci în frigider.
Mihai nu mai zâmbi.
— Ai încuiat șunca și i-ai lăsat soției terciul de ieri?
— Terciul era perfect bun! De ce vă legați toți de asta?
Andrei își scoase telefonul și propuse să comande pizza. Radu spuse imediat că puteau împărți suma în trei.
— Stai puțin, se miră Mihai. — Ne-ai invitat, ai păzit trei zile șunca sub lacăt, iar acum mai trebuie să plătim și cina?
— Întotdeauna punem bani împreună.
— De obicei, fiecare aduce câte ceva. Tu ai spus că masa va fi pregătită.
Radu începu să explice că Ana era vinovată pentru tot. După părerea lui, o soție normală ar fi pregătit mâncarea, indiferent de cearta din familie.
— De ce n-ai gătit tu? întrebă Andrei.
— Am muncit toată săptămâna.
— Și ea la fel.
Discuția deveni neplăcută. Prietenii comandară pizza, însă Radu trebui să plătească partea cea mai mare, fiindcă el îi invitase pe toți. Până la finalul meciului, din șuncă mai rămăseseră câteva felii, iar recipientul încuiat devenise subiect de glume.
— Să nu pierzi cheia, îi spuse Mihai înainte să plece. — Că rămâi fără mic dejun.
Radu nu râse.
Ana se întoarse seara. Pe masă erau cutii goale, pahare murdare și bucăți uscate de pâine.
— Te rog să faci curat, spuse Radu. — Sunt obosit după musafiri.
— Și eu sunt obosită după ziua mea liberă.
Trecut pe lângă el și închise ușa dormitorului.
Dimineață, dezordinea era tot acolo. Radu așteptă până la prânz, sperând că soția lui va ceda. Dar Ana își pregăti liniștită cafeaua, spălă o singură ceașcă și ieși la plimbare.
Spre seară, soțul ei strânse singur gunoiul și puse vasele în mașina de spălat.
— Ai obținut ce ai vrut? întrebă el.
— N-am încercat să obțin nimic. Doar am încetat să mai fac partea ta de muncă.
— Prietenii fac acum glume pe seama recipientului.
— Pentru că un lacăt pe mâncare arată ridicol.
— Voiam să păstrez produsele pentru întâlnire.
— Puteai să spui: „Ana, am cumpărat șuncă pentru sâmbătă, hai să o păstrăm.” Dar ai ales să mă umilești și mi-ai lăsat terci vechi, deși tu ai mâncat toate chiftelele.
Radu tăcu.
Ana îi puse în față caietul cu cheltuieli.
— Aici este suma cu care trebuie să contribui pentru alimentele din ultimele două luni. Nu-ți cer să dai totul înapoi deodată. Dar de luna aceasta împărțim cheltuielile în mod egal.
— Acum nu am atâția bani.
— Atunci începe cu luna în curs.
— Și dacă nu sunt de acord?
— Vom continua să cumpărăm mâncare separat. Și să gătim separat.
La început, Radu încercă să păstreze vechea ordine. Cumpăra doar carne, brânză și bere, considerând legumele, cerealele, untul și produsele de curățenie niște cheltuieli neînsemnate. După o săptămână, deveni clar că nu te poți hrăni cum trebuie doar cu șuncă.
A trebuit să cumpere pâine, ouă, cafea, lapte, cartofi și detergent. Suma era mult mai mare decât își imaginase.
— De ce s-au scumpit atât de mult produsele? întrebă el.
— De mult costă atât. Doar că înainte plăteam eu.
Pentru prima dată, Radu se uită peste bonurile soției fără să râdă. Văzu că Ana cumpărase într-adevăr aproape totul, iar pachetele lui rare de șuncă reprezentau doar o mică parte din cheltuielile comune.
Luna următoare, transferă dinainte jumătate din sumă. Lacătul dispăru de pe recipient, iar cheia rămase într-un sertar cu mărunțișuri inutile.
Totuși, Ana nu se întoarse imediat la cinele comune. Mai întâi voia să se convingă că soțul ei își schimbase nu doar felul în care păstra șunca, ci și atitudinea.
Radu începu să o întrebe ce să cumpere după serviciu. De câteva ori găti singur mâncăruri simple. O dată sără prea mult cartofii, dar Ana își mâncă porția fără comentarii.
— Nu e bună? o întrebă el.
— E puțin prea sărată.
— De ce nu mi-ai lăsat totul mie și tu nu ți-ai luat terci?
Radu o spuse ca pe o glumă, dar înțelese imediat ce spusese. Își ceru scuze.
Peste câteva săptămâni, Mihai propuse din nou să vadă meciul împreună. Radu voia mai întâi să-și invite prietenii acasă, dar o întrebă pe soția lui din timp.
— Dacă luăm produsele și pregătim totul noi, nu te deranjează?
— Nu mă deranjează.
În ziua întâlnirii, bărbații veniră mai devreme, curățară cartofii, tăiară gustările și strânseră masa după meci. Radu cumpărase șuncă bună, dar nu o mai ascunse.
Când Ana își făcu un sandviș, el nu spuse nimic.
Mihai observă și zâmbi ironic:
— Uite că produsele au rezistat până la meci și fără lacăt.
Radu se înroși, dar nu se contrazise cu el.
În seara aceea, șunca a ajuns pentru toată lumea. Nu pentru că fusese păzită de stăpâna casei, ci pentru că au cumpărat o cantitate normală și au împărțit cheltuielile.
Iar terciul de ieri Ana nu l-a mai acceptat niciodată ca fiind porția care i se cuvenea.
Putea să mănânce resturile, dacă își dorea ea.
Dar nimeni din casa ei nu mai avea dreptul să încuie produsele proaspete și să explice că soției îi este de ajuns ceea ce soțul însuși refuzase.
