— Ți-am aruncat medicamentele, ca să nu mai cheltui bani pe prostii — mai bine punem deoparte banii aceia pentru renovarea mamei! — a anunțat Andrei, arătând spre dulăpiorul de medicamente gol…
Ana a observat lipsa lor dimineața, când se pregătea să plece la serviciu. A deschis dulăpiorul de medicamente, a întins mâna spre cutia obișnuită și a încremenit. Raftul pe care stăteau medicamentele ei era complet gol.
Mai rămăseseră doar plasturii, un bandaj și pastilele lui Andrei pentru dureri de cap.
Ana a verificat sertarul de jos, s-a uitat în dulapul de sub chiuvetă și chiar pe mașina de spălat. Pachetele de care avea nevoie nu erau nicăieri.
— Andrei! — l-a strigat ea. — Mi-ai mutat medicamentele?
Soțul ei stătea în bucătărie cu o ceașcă de cafea și răsfoia anunțuri cu materiale de construcții.
— Care anume?
— Toate cele care erau în baie. Trei cutii și picăturile.
— Uită-te mai bine.
— M-am uitat deja.
Andrei a lăsat telefonul deoparte, nemulțumit.
— Atunci s-au terminat.
— Ieri erau acolo aproape două cutii pline.
Ana lua medicamentele prescrise de medic de câteva luni. După investigații, i se stabilise un tratament, iar starea ei se îmbunătățise în sfârșit. Nu se mai trezea din cauza slăbiciunii, putea lucra liniștită o zi întreagă și nu se mai temea de amețeli bruște pe drum.
Andrei privise tratamentul cu ironie încă de la început.
— Medicii găsesc mereu câte ceva dacă mergi prea des la ei — spunea el. — Au interesul să cumperi pastile întruna.
Ana încerca să-i explice că tratamentul fusese prescris de un specialist în urma analizelor, însă soțul ei răspundea mereu la fel:
— Citește mai puțin pe internet și plimbă-te mai mult.
Andrei își cumpăra fără probleme vitamine scumpe, suplimente pentru sport și analgezice de marcă. Totuși, medicamentele soției le numea o risipă inutilă de bani.
Cu o lună în urmă, văzuse pentru prima dată bonul de la farmacie.
— Atât pentru câteva cutiuțe? — se indignase Andrei. — Cu banii ăștia putem cumpăra jumătate de baterie pentru bucătăria mamei.
— Mi le-a prescris medicul.
— Mama ta ia pastile ieftine și trăiește foarte bine.
— Ea are alt diagnostic.
— Bolile sunt la fel pentru toată lumea. Doar că unii știu să îndure, iar alții adoră să se plângă de milă.
Ana nu a mai contrazis-o. A plătit medicamentele cu cardul ei și le-a pus în dulăpior. Nici prin cap nu-i trecea că soțul ei ar fi în stare să le arunce.
În ultimele săptămâni, Andrei vorbea întruna despre renovarea apartamentului mamei sale. Lidia voia să schimbe faianța din baie, să cumpere un dulap nou și să monteze o cabină de duș mare. Instalațiile vechi funcționau normal, dar soacra decisese că interiorul arăta demodat.
— Mama nu a schimbat nimic acolo de douăzeci de ani — explica Andrei. — Trebuie s-o ajutăm.
— Ajut-o din economiile tale.
— Acum nu am bani disponibili.
Cu toate acestea, cu două luni înainte Andrei își cumpărase un telefon nou, iar recent plătise o ieșire la pescuit cu prietenii. Avea bani pentru orice își dorea el personal. Dar renovarea mamei o declarase dintr-odată o cheltuială de familie.
— Hai ca fiecare să pună deoparte jumătate din salariu — a propus el.
— Nu. Încă nu am terminat de plătit mobila noastră.
— Mobila poate aștepta.
— La fel și renovarea băii mamei tale.
Andrei și-a numit soția nerecunoscătoare. I-a amintit că Lidia le mai aducea uneori alimente și că de două ori rămăsese în apartamentul lor ca să-l aștepte pe meșter.
— Pentru asta trebuie să-i cumpărăm o baie nouă?
— E mama mea. Copiii normali își ajută părinții.
— Ajut-o. Dar nu dispune de banii mei.
Discuția s-a încheiat cu o ceartă. După aceea, Andrei aproape că nu i-a mai vorbit soției câteva zile. Seara calcula demonstrativ costul faianței și îi arăta Anei fotografii cu reduceri.
Ea nu ceda.
Acum, stând în fața dulăpiorului gol, Ana a simțit un fior neplăcut.
— Spune-mi direct: unde sunt medicamentele?
Andrei a luat o înghițitură de cafea.
— Poate le-ai mutat tu și ai uitat.
— Ieri am luat o pastilă și am pus cutia pe raftul de sus.
— Atunci sunt pe undeva.
Ana a deschis coșul de gunoi din bucătărie. Era gol, deși seara aruncase ambalajul de la lapte.
— Ai dus gunoiul?
— Dimineață.
— De ce? Sacul era aproape gol.
— Acum nici gunoiul nu mai pot să-l arunc fără permisiunea ta?
Ana s-a îndreptat încet.
— Erau acolo?
Andrei și-a întors privirea spre telefon.
— Nu face scenă înainte de serviciu.
— Ai aruncat medicamentele care mi-au fost prescrise?
— Am făcut ordine. În baie era o grămadă de cutii inutile.
— Toate pachetele erau etichetate. Știai foarte bine că le iau în fiecare zi.
— Nu ți se întâmplă nimic dacă faci o pauză.
— Ești medic?
— Bunul-simț e uneori mai util decât medicii.
Ana și-a luat geanta, pregătindu-se să treacă pe la farmacie în drum spre serviciu. Dar, când a deschis aplicația bancară, a văzut că din contul comun dispăruse o sumă importantă.
— Unde ai transferat banii?
— Am comandat faianța.
— Pentru apartamentul nostru?
— Pentru baia mamei.
— Nu ne-am înțeles așa!
— Dacă aș fi așteptat acordul tău, reducerea ar fi expirat.
Banii din contul comun abia ajungeau până la următorul salariu. Din acel cont cumpărau alimente și plăteau utilitățile. Acum Ana trebuia să-și folosească economiile personale ca să cumpere din nou medicamentele.
— Anulează comanda.
— Nu o voi anula. Mama a ales deja culoarea.
— Atunci dă-mi medicamentele înapoi.
— Nu mă bag în tomberon din cauza mofturilor tale.
— Nu e un moft. E tratament.
— Ești prea dependentă de pastile. Câteva zile fără ele chiar ți-ar face bine.
Ana a sunat la clinică și a cerut să ia legătura cu medicul. În timp ce îi explica situația recepționerei, Andrei se plimba prin apropiere și spunea tare că soția lui exagerează problema.
I s-a propus să vină pentru o rețetă nouă, dar primul loc liber era abia după-amiază. Ana înțelegea că va întârzia la tură și va cheltui iar bani pe medicamente pe care deja le cumpărase.
— Tu vei plăti pachetele noi — i-a spus ea.
— Nu mă face să râd.
— Tu le-ai aruncat, deci tu le vei cumpăra din nou.
Andrei s-a îndreptat spre baie, a deschis larg ușa dulăpiorului și a arătat demonstrativ spre raftul gol.
— Ți-am aruncat medicamentele, ca să nu mai cheltui bani pe prostii — mai bine punem deoparte banii aceia pentru renovarea mamei! — a anunțat Andrei, arătând spre dulăpiorul de medicamente gol…
Ana a privit câteva secunde rafturile goale, apoi a închis ușa dulăpiorului.
— Acum mergi cu mine la clinică și plătești medicamentele noi.
— Nu merg nicăieri. Trebuie să ajung la serviciu.
— Ai aruncat medicamente pe care medicul mi-a prescris să le iau în fiecare zi.
— Le cumperi după salariu. Câteva zile nu schimbă nimic.
— Eu am bani. Dar tu vei plăti.
Andrei a zâmbit batjocoritor și și-a luat iar telefonul.
— Am băgat deja bani în faianță. Nu am de gând să plătesc de două ori pentru aceeași prostie.
Ana nu a mai continuat cearta. Și-a sunat șefa și a anunțat-o că va întârzia la tură, apoi a chemat un taxi și a plecat la clinică.
Medicul a primit-o între pacienții programați. După ce i-a ascultat explicația, s-a încruntat și i-a pregătit imediat o rețetă nouă.
— Tratamentul nu trebuie întrerupt din proprie inițiativă — i-a spus el. — Dacă vreun medicament vi se pare prea scump, mai întâi discutați cu medicul despre o alternativă, nu aruncați cutiile.
Ana a cumpărat totul din nou. Suma a fost aproape aceeași ca data trecută. În timp ce plătea, nu se gândea doar la bani. Andrei știa de ce avea nevoie de acele medicamente. Văzuse rezultatele investigațiilor, fusese prezent la o consultație și auzise recomandările. Nu aruncase medicamentele din neștiință.
O făcuse ca s-o pedepsească pentru că refuzase să plătească renovarea mamei lui.
După serviciu, Ana s-a întors acasă și a pus imediat noile pachete în geantă. Nu mai avea de gând să le lase în dulăpiorul comun.
Andrei stătea în bucătărie și îi arăta mamei sale mostrele de faianță într-un apel video.
— A venit Ana — a spus el. — Acum o întrebăm ce culoare îi place.
— Nu-mi pasă — a răspuns soția.
— De ce ai iar fața asta? Mama vede tot.
Lidia i-a auzit cuvintele și a întrebat ce se întâmplase.
— Nimic grav — s-a grăbit Andrei să răspundă. — Ana s-a supărat din cauza unor pastile vechi.
— Nu din cauza unor pastile vechi — a spus ea. — Andrei mi-a aruncat toate medicamentele prescrise și a cheltuit bani din contul comun pe faianța dumneavoastră.
Soacra a tăcut îndelung.
— Cum adică ți-a aruncat medicamentele?
— Ocupau un raft și costau prea mult — a intervenit Andrei. — I-am propus doar să facă o pauză.
— Ești medic?
— Mamă, nu începe și tu. Ana se simte foarte bine.
— Pentru că lua medicamentele.
Lidia i-a cerut fiului să-i arate comanda de faianță. S-a dovedit că plătise nu doar materialul, ci și livrarea. În plus, nu discutase cu mama lui suma exactă.
— Eu ți-am spus că pot aștepta până la iarnă — a spus ea.
— Tu însăți voiai să începi renovarea acum.
— Voiam. Dar nu cu prețul tratamentului altcuiva.
— Sunt banii noștri de familie.
— Atunci de ce doar tu hotărăști ce se face cu ei?
Andrei s-a înfuriat și a încheiat apelul. Apoi a acuzat-o pe Ana că și-a întors intenționat mama împotriva lui.
— Am spus adevărul.
— Puteai să discuți mai întâi cu mine.
— Așa cum ai discutat cu mine cumpărarea faianței și aruncarea medicamentelor?
— De câte ori să repet? Voiam să economisesc!
Ana a scos bonul de la farmacie și l-a pus în fața lui.
— Atât a costat economia ta. Am cumpărat totul din nou, am întârziat la serviciu și am plătit taxiul.
Andrei a împins bonul deoparte.
— Sunt cheltuielile tale.
— Nu. Este prejudiciul pe care l-ai provocat tu.
El a râs, însă Ana luase deja o decizie. A deschis aplicația bancară și și-a transferat banii rămași din contul comun în contul personal. Apoi a oprit alimentările automate.
— Ce faci? — a întrebat soțul, devenind precaut.
— De azi, nu mai există cont comun. Fiecare plătește jumătate din utilități și alimente. De restul banilor dispune singur.
— Nu poți schimba bugetul familiei fără acordul meu.
— Tu l-ai schimbat deja când ai cheltuit bani pentru renovarea mamei tale.
— Faianța rămâne în familie.
— În apartamentul mamei tale. Iar tratamentul meu l-ai numit o prostie.
Andrei a crezut că soția se va liniști în câteva zile. Dar, în dimineața următoare, a găsit pe masă o listă de cheltuieli și suma exactă care îi revenea lui. Ana a trecut separat și costul medicamentelor aruncate.
— Asta nu plătesc — a declarat el.
— Atunci voi scădea suma din partea mea de cheltuieli comune.
— O să începem să acumulăm datorii.
— Din cauza refuzului tău, nu din cauza medicamentelor mele.
În aceeași zi, Lidia a sunat-o. I-a spus că anulase livrarea faianței. Magazinul reținuse o mică parte din plată, însă restituise cea mai mare sumă pe cardul lui Andrei.
— Nu i-am cerut fiului meu să fure bani de la soția lui — i-a spus ea Anei. — Și cu atât mai puțin nu i-aș fi permis să economisească pe seama sănătății tale.
Andrei era furios.
— V-ați hotărât amândouă să-mi dați ordine!
— Ne-am hotărât că nu vei mai arunca lucrurile altcuiva și nu vei mai dispune de banii altcuiva — i-a răspuns Ana.
— Sunt soțul tău. În casa asta nu există nimic care să fie al altcuiva.
— Atunci de ce telefonul tău, suplimentele tale și banii tăi sunt mereu intangibili?
Andrei nu a răspuns. Banii primiți înapoi i-a transferat imediat în contul personal, fără să restituie suma în contul comun. Pentru Ana, acesta a fost dovada finală: nu fusese niciodată vorba despre ajutorul pentru mama lui. Soțul voia pur și simplu să decidă singur ce era important în familie și ce putea să-i ia soției.
Ana a cumpărat o cutie metalică mică, cu încuietoare, și a început să-și țină medicamentele acolo. Când a văzut-o, Andrei a râs.
— Acum o să ascunzi pastilele de soțul tău?
— Da.
— O soție normală nu se poartă așa.
— Un soț normal nu umblă prin dulăpiorul de medicamente și nu aruncă tratamentul prescris.
După câteva zile, Andrei a început din nou să pună presiune pe ea. Lăsa pe masă bonurile pentru alimente, îi cerea să le plătească integral și repeta că pierduse bani din cauza anulării comenzii. Ana plătea liniștită doar jumătatea ei.
Când i s-au terminat vitaminele scumpe, i-a cerut soției să treacă pe la farmacie.
— Cumpără-le singur.
— Oricum mergi acolo.
— Eu cumpăr medicamente prescrise de medic.
— Și vitaminele cu ce sunt mai prejos?
— Cu nimic. Doar că e cumpărătura ta și sunt banii tăi.
Andrei s-a confruntat pentru prima dată cu aceeași nepăsare pe care o arătase față de cheltuielile soției. Nu i-a plăcut.
Într-o dimineață, Ana a simțit slăbiciune. S-a așezat pe marginea patului și i-a cerut să-i aducă apă. Andrei stătea în ușă și, timp de câteva secunde, era evident că voia să-i spună că iar exagerează. Dar apoi a văzut cutia încuiată cu medicamente și i-a adus în tăcere un pahar.
— Să chem un medic? — a întrebat el.
— Nu. Trebuie doar să stau puțin.
Ana și-a revenit repede, însă întâmplarea l-a speriat pe Andrei. Pentru prima dată, s-a gândit la ce s-ar fi putut întâmpla dacă soția lui l-ar fi ascultat și ar fi întrerupt într-adevăr tratamentul.
Seara, a pus pe masă banii pentru medicamentele noi.
— Aici e toată suma.
— Și taxiul?
Andrei a strâmbat din buze, dar a adăugat diferența.
— Nu credeam că e atât de grav.
— Nu ai vrut să te gândești. Îți era mai comod să-mi numești cheltuielile o prostie.
— Voiam să-mi ajut mama.
— Pe banii mei. Dacă voiai s-o ajuți tu, renunțai la telefonul nou sau la ieșirea cu prietenii.
A încercat din nou să se justifice, dar Ana l-a oprit.
— Faptul că ai dat banii înapoi nu rezolvă problema. Ai decis că ai dreptul să anulezi recomandarea medicului, să-mi arunci proprietatea și să iei economiile comune. Nu mai pot să-ți încredințez nici sănătatea mea, nici banii mei.
Pentru prima dată, Andrei nu a mai contrazis-o.
În următoarele săptămâni, au trăit aproape ca doi vecini. Ana nu ascundea că se gândea să locuiască separat. Și-a strâns actele, și-a verificat economiile și a vorbit cu o prietenă, care i-a spus că, la nevoie, putea sta la ea.
Abia atunci Andrei a înțeles că niște scuze obișnuite nu puteau repara situația. A pus înapoi în contul comun banii restituiți pentru faianța anulată, i-a oferit soției acces la toate extrasele de cont și a acceptat să împartă bugetul după reguli clare. Nimeni nu mai putea face cumpărături mari fără acordul celuilalt.
Pe Lidia o ajuta din partea lui de venit. Renovarea băii ei a fost amânată, iar după câteva luni au început cu simpla înlocuire a dulapului și a bateriei. Mama a acoperit ea însăși cea mai mare parte din sumă și a refuzat categoric să primească bani de la Ana.
— Tratamentul e mai important decât faianța mea — a spus ea. — Nici nu e rușinos să le compari.
Ana nu și-a iertat soțul imediat. Încrederea se întorcea greu. Medicamentele au rămas mult timp în cutia încuiată, iar Andrei nu a mai întrebat niciodată de ce era nevoie de lacăt.
Într-o zi, a observat chiar el că un pachet era pe terminate și a întrebat:
— Trebuie să treci pe la farmacie?
— Da.
— Pot să le ridic eu după serviciu. Trimite-mi doar denumirea.
Ana s-a uitat la el.
— Mai întâi îmi transferi banii. Apoi îți trimit o fotografie a rețetei.
Andrei a dat din cap. Fără supărare și fără ironii.
În sfârșit înțelesese un lucru simplu: îți poți ajuta mama prin renovări, cumpărături și timpul tău.
Dar nu îi poți dărui bani luați de la soția ta odată cu medicamentele ei.
Pentru că faianța nouă împodobește pereții.
Iar un tratament aruncat ar fi putut distruge mult mai mult decât bugetul familiei.
