— Voi sta la voi o lună, dar nu am de gând să-mi gătesc separat — pentru ce mai e nora în casă?! — a declarat soacra, scoțând o listă cu mâncărurile ei preferate…
Ana a aflat că Lidia avea de gând să vină duminică seara. Tudor a așteptat până când soția lui a terminat de pregătit cina și i-a spus, ca și cum ar fi fost un detaliu neînsemnat:
— Mama o să stea la noi o vreme.
— Cât anume?
— Nu mult. O lună, poate puțin mai mult.
Ana a pus farfuria pe masă și s-a uitat la soțul ei.
— De ce aflu asta abia acum?
— Și ce s-ar fi schimbat dacă aflai ieri?
— Am fi putut discuta întâi despre asta.
— E mama mea. La ea în apartament se schimbă geamurile, nu poate locui în praful acela.
— Spunea că lucrarea va dura trei zile.
— După geamuri vrea să schimbe tapetul și mobila. Îi e mai comod să facă totul dintr-odată.
Ana nu avea nimic împotriva câtorva zile. Dar o lună de trai împreună cu Lidia era cu totul altceva. Soacra venea rareori doar în vizită. De obicei, începea imediat să mute lucrurile prin casă, să verifice frigiderul și să-i explice Anei cum ar fi trebuit să gospodărească.
— Unde va dormi? — a întrebat Ana.
— În camera de oaspeți.
— Acolo e biroul meu.
— Îți muți laptopul în dormitor.
— Am videoconferințe în fiecare zi.
— Lucrezi din bucătărie. Mama nu e obligată să doarmă lângă hârtiile tale.
Tudor vorbea de parcă totul fusese deja hotărât. Nu întreba dacă îi era comod soției lui și nici nu intenționa să schimbe ceva în propriul program.
Lidia a sosit marți dimineață. În loc de o singură valiză, a adus trei genți mari, câteva cutii și un ghiveci cu o plantă de apartament.
— Eu nu las florile acasă fără supraveghere, — a explicat ea. — Ana oricum le udă pe ale ei, o va uda și pe aceasta.
Tudor i-a dus lucrurile în camera de oaspeți și a plecat la serviciu. Ana lucra de acasă în ziua aceea, însă soacra o chema întruna: trebuia găsită o pătură în plus, eliberat un raft în baie și mutat fotoliul mai aproape de fereastră.
— Lidia, peste zece minute am o întâlnire de serviciu.
— Nu-ți iau mult timp. Arată-mi doar unde ții lenjeria curată.
O oră mai târziu, soacra a intrat în bucătărie în timp ce Ana vorbea cu un client și a întrebat cu glas tare:
— Ce avem la prânz?
Ana a fost nevoită să oprească microfonul.
— Este supă de ieri în frigider. Încălziți-vă singură.
Lidia a strâmbat din nas.
— Nu-mi place supa reîncălzită.
— Atunci vă puteți face un sandviș.
— Nu pot trăi o lună cu pâine și brânză.
Seara i s-a plâns fiului că nora o lăsase flămândă. Tudor a cerut imediat explicații.
— Era mâncare în frigider, — a spus Ana.
— Mama nu știe să folosească aragazul nostru.
— E un aragaz obișnuit.
— I-a fost teamă să nu apese pe butonul greșit.
— Dar a reușit să pornească espressorul și televizorul.
Lidia a oftat apăsat.
— Nu vă certați din cauza mea. Am înțeles deja că aici nu are nimeni nevoie de mine.
Tudor și-a îmbrățișat mama și și-a privit soția cu reproș.
— Mâine lasă-i un prânz gata pregătit.
A doua zi dimineață, Ana a fiert terci de ovăz și a pregătit două porții. Lidia a gustat o lingură.
— Eu nu mănânc așa ceva.
— Ce anume nu e în regulă?
— E prea gros. Iar laptele e prea slab.
— Nu mai avem altul.
— Cumpără pe drum. Îmi place laptele de casă sau măcar unul mai gras.
Ana și-a terminat porția și s-a dus să lucreze. La prânz, soacra a bătut iar la ușă.
— Nu ai de gând să-mi dai de mâncare?
— Sunt chiftele și salată în frigider.
— Chiftelele sunt reci.
— Încălziți-le.
— Se vor usca.
Ana a tăcut câteva secunde, apoi a închis laptopul și s-a dus în bucătărie. Lidia s-a așezat la masă și a urmărit-o pe noră cum încălzea mâncarea la foc mic.
— Lui Tudor îi place când faceți și piure lângă chiftele, — a observat ea.
— Astăzi va fi salată.
— Un bărbat are nevoie de o garnitură serioasă după muncă.
— Atunci puteți pregăti piureul până ajunge el acasă.
Lidia s-a supărat și i s-a plâns iar fiului ei.
Așa a continuat toată săptămâna. Soacra refuza mâncarea de ieri, nu mânca legume la cuptor, considera că puiul era prea uscat, iar peștele prea gras. La micul dejun cerea terci de o anumită consistență, la prânz voia supă proaspătă, iar seara întreba de ce nu era nimic dulce pentru ceai.
În schimb, nu se apropia de aragaz.
— Mă doare spatele dacă stau mult în picioare, — explica Lidia. — La vârsta mea trebuie să am grijă de mine.
Și Ana obosea. Se trezea mai devreme, gătea de trei ori pe zi, apoi lucra, spăla vasele și seara mergea la magazin după produsele cerute de soacră.
Tudor se întorcea acasă, mânca cina pregătită și spunea:
— Mai rabdă puțin. Mama nu rămâne pentru totdeauna.
Totuși, el nu a gătit niciun fel de mâncare și nu a mers nici măcar o dată la cumpărături.
Sâmbătă, Ana a hotărât să doarmă mai mult. Dar la șapte și jumătate Lidia a bătut la ușa dormitorului.
— Mi-am luat deja medicamentele. Trebuie să mănânc.
— În bucătărie sunt pâine, brânză și ouă.
— Nu am voie ochiuri. Fierbe-mi ovăz cu laptele nou.
— Îl pregătesc mai târziu.
— Eu am un program.
Ana s-a întors către Tudor.
— Mama ta vrea micul dejun.
Soțul nici măcar nu a deschis ochii.
— Fă-l repede și întoarce-te.
— De ce nu-l faci tu?
— Eu m-am trezit toată săptămâna pentru serviciu.
— Și eu la fel.
— Nu începe de dimineață.
Ana s-a ridicat, a fiert terciul și s-a întors în dormitor. Nu a mai reușit să adoarmă.
După-amiază, Lidia a mers la magazin și s-a întors cu un carnețel. La prânz a scris îndelung ceva, uitându-se în telefon.
— Ce faceți? — a întrebat Ana.
— Alcătuiesc un meniu. Așa îți va fi mai ușor.
Pe câteva pagini erau trecute micurile dejun, prânzurile și cinele pentru o săptămână: rulade de carne, supe, budinci la cuptor, clătite, plăcinte de casă. Unele dintre feluri necesitau câteva ore de lucru.
— Nu voi găti toate acestea.
— De ce? E mâncare obișnuită, de casă.
— Lucrez cu normă întreagă.
— Seara poți pregăti pentru a doua zi.
— Și când să mă odihnesc?
Lidia s-a uitat la fiul ei.
— Tudor, explică-i soției tale că nu cer nimic ieșit din comun.
— Ana, mama stă la noi doar o lună, — a spus el. — Poți face un mic efort.
— Atunci gătiți împreună după lista asta.
Tudor a râs, iar soacra a împins carnețelul mai aproape de noră.
— Voi sta la voi o lună, dar nu am de gând să-mi gătesc separat — pentru ce mai e nora în casă?! — a declarat soacra, scoțând lista cu mâncărurile ei preferate…
Ana a luat carnețelul, a răsfoit câteva pagini și l-a pus în fața lui Tudor.
— Bine. Lunea, miercurea și vinerea sunt zilele tale. Marțea, joia și sâmbăta sunt zilele mamei tale. Duminica gătesc eu.
Lidia aproape că s-a ridicat de pe scaun.
— Îmi propui să gătesc când sunt în vizită?
— Aveți de gând să stați aici o lună. Nu mai este o vizită obișnuită.
— Mă doare spatele!
— Atunci gătește Tudor.
Soțul a împins imediat carnețelul deoparte.
— Nu mă băga în treburile voastre femeiești.
— Mâncarea nu le este necesară doar femeilor. Tu mănânci în fiecare zi.
— Eu muncesc.
— Și eu.
— Dar tu gătești mai bine.
— Pentru că fac asta tot timpul. Peste o lună vei învăța și tu.
Lidia s-a uitat indignată la fiul ei, așteptând ca acesta să-și pună imediat soția la punct. Tudor a început să vorbească despre respectul față de cei mai în vârstă, îndatoririle familiale și ospitalitate.
Ana l-a ascultat calm până la capăt.
— Astăzi a fost ultimul mic dejun pe care l-am pregătit la cerere. La prânz e supă în frigider. La cină e pui la cuptor. Dacă nu vă place, gătiți singuri.
— O vei lăsa pe mama mea flămândă? — a întrebat Tudor.
— Casa e plină de alimente și sunt doi adulți care știu să citească rețete.
Lidia a închis demonstrativ carnețelul.
— Nu-ți face griji, fiule. Pot trăi și cu pâine. Dar măcar acum voi ști cum sunt tratată aici.
S-a ridicat de la masă și a plecat în camera de oaspeți. După câteva minute, de acolo s-a auzit o discuție zgomotoasă la telefon. Soacra îi povestea unei prietene că nora refuzase să-i dea mâncare caldă și obliga o femeie bolnavă să stea la aragaz.
Tudor a așteptat ca mama lui să termine și a început din nou să-și convingă soția.
— Chiar e atât de greu să gătești puțin mai mult?
— Nu e vorba despre cantitate. Ea cere feluri separate de mâncare de trei ori pe zi.
— Poți alege ceva mai simplu.
— Atunci alege tu și gătește.
— Nu am timp.
— Dar eu de unde îl găsesc?
Tudor nu a răspuns.
La prânz, Lidia a deschis frigiderul, a văzut supa de ieri și a închis ușa. A așteptat aproape o oră, sperând că Ana va ieși din birou și îi va încălzi totuși mâncarea. Cum nu s-a întâmplat asta, și-a făcut un sandviș.
Seara, Tudor s-a întors de la serviciu și a auzit imediat plângerile mamei sale.
— Am stat flămândă toată ziua, — a spus Lidia. — Nici măcar un ceai nu mi-a oferit nimeni.
— Fierbătorul e pe masă, — a răspuns Ana. — Ceștile sunt în dulap.
— Nu sunt obișnuită să umblu printr-o casă străină de parcă ar fi a mea.
— Dar ați alcătuit meniul pe o săptămână ca o stăpână a casei.
Tudor a strâmbat din nas.
— Ana, încetează. Încălzește-i mamei puiul.
— Eu am luat deja cina.
— Durează două minute.
— Atunci încălzește-l tu.
Soțul a pus farfuria în cuptorul cu microunde, a ales un timp prea lung și a uscat prea tare carnea. Lidia a gustat o bucată și a împins farfuria deoparte.
— E tare.
— Ana l-a gătit așa, — a spus imediat Tudor.
— Înainte să-l reîncălzești era bun, — a răspuns soția.
Soacra a cerut să i se facă o omletă. Tudor a spart ouăle, însă Lidia l-a oprit:
— Pentru mine fără ulei, cu verdeață și foarte puțină sare.
Nu era verdeață în frigider.
— Du-te până la magazin, — i-a propus mama.
— Acum e deja târziu.
— Magazinul e deschis până la zece.
— Mamă, mănâncă puiul.
Lidia a mâncat un sandviș cu o expresie ofensată și s-a dus în cameră.
În dimineața următoare, Ana și-a pregătit micul dejun doar pentru ea. Tudor s-a trezit din vocea mamei.
— Fiule, fierbe-mi ovăz. Dar numai cu lapte gras.
A stat câteva minute întins, sperând că soția lui se va ridica singură. Ana își bea liniștită cafeaua în bucătărie.
— Ai auzit? — a întrebat Tudor.
— Am auzit.
— De ce nu gătești?
— Astăzi e luni. Conform programului meu, e ziua ta.
Tudor a fiert terciul. A ieșit prea lichid. Lidia a declarat că nu va mânca așa ceva.
— Mai pune fulgi, — i-a spus ea.
La a doua încercare, terciul s-a prins de oală. Tudor întârzia la serviciu, așa că a lăsat cratița în chiuvetă și a plecat fără să ia micul dejun.
La prânz, Lidia a comandat mâncare de la un local, însă i-a cerut fiului să-i dea seara înapoi banii cheltuiți.
— De ce trebuie să plătesc eu? — s-a mirat Tudor.
— Pentru că soția ta a refuzat să-mi dea de mâncare.
Ana a auzit discuția și, pentru prima oară după câteva zile, a zâmbit. Atâta timp cât cheltuielile și munca apăsau asupra ei, Tudor numea pretențiile mamei lui niște nimicuri. Dar de îndată ce a trebuit să cumpere chiar el un singur prânz, situația nu i s-a mai părut atât de simplă.
Marți, Lidia a decis că era ziua nurorii. A pus meniul lângă laptopul Anei.
— Astăzi avem supă cu tăiței de casă și ruladă de carne.
— Eu nu particip la programul vostru.
— Dar tu l-ai inventat.
— Am propus să împărțim gătitul între toți. Ați refuzat.
— Nu sunt obligată să muncesc când sunt în vizită.
Ana i-a întins înapoi carnețelul.
— Atunci mâncați ce gătesc gazdele, fără comenzi separate.
Seara, ea a fiert paste și a făcut salată. Lidia a privit îndelung farfuria.
— Și carnea unde e?
— Astăzi nu avem carne.
— După o asemenea mâncare, lui Tudor îi va fi foame din nou peste o oră.
— Este brânză în frigider.
Soacra i-a pregătit fiului două sandvișuri și i le-a pus demonstrativ în față.
— Măcar mama ta are grijă de tine.
Tudor a mâncat pastele, salata și ambele sandvișuri. Apoi i-a cerut Anei încă o porție.
— Se pare că totuși cina e comestibilă, — a remarcat ea.
Lidia s-a supărat.
După o săptămână, tensiunea devenise permanentă. Soacra se plângea prietenelor, fiului și chiar vecinei că în casa aceea nu erau respectați cei mai în vârstă. În același timp, folosea fără nicio problemă espressorul, televizorul și mașina de spălat atunci când trebuia să-și spele lucrurile personale.
Ana nu-și mai întrerupea munca pentru cererile ei. Dacă Lidia bătea la ușa biroului, îi răspundea doar după încheierea întâlnirii.
Tudor a fost nevoit să gătească o dată la două zile. La început cumpăra mâncare gata preparată, dar cheltuielile au crescut repede. Apoi a învățat să fiarbă o supă simplă, să facă carne la cuptor și piure.
Mama lui critica fiecare fel de mâncare.
— Cartofii sunt prea moi.
— E prea puțină carne în supă.
— Morcovul trebuia dat pe răzătoare.
— Chiftelele Anei sunt mai fragede.
Într-o zi, Tudor nu a mai rezistat.
— Mamă, dacă nu-ți place nimic, gătește singură!
Lidia a încremenit.
— Ai decis și tu să mă umilești?
— Am stat două ore la aragaz după serviciu, iar tu nici măcar n-ai gustat o chiftea.
— Am spus doar adevărul.
— Ana aude adevărul acesta în fiecare zi de două săptămâni.
Pentru prima dată, Tudor a spus asta cu voce tare.
Lidia s-a dus în camera de oaspeți și a început să-și strângă lucrurile. Totuși, după jumătate de oră s-a întors fără genți și a spus că își ierta fiul.
A doua zi, Ana a auzit din întâmplare conversația telefonică a soacrei cu meșterul.
— Nu, nu trebuie să vă grăbiți, — spunea Lidia. — Stau deocamdată la fiul meu, îmi este bine aici. Terminați până la sfârșitul lunii.
Când conversația s-a încheiat, Ana a întrebat:
— Lucrările pot fi terminate mai devreme?
Lidia s-a tulburat vizibil.
— Meșterii stabilesc singuri termenele.
— Tocmai le-ați cerut să nu se grăbească.
Tudor a cerut explicații. S-a aflat că geamurile fuseseră deja schimbate, iar tapetul dintr-o cameră era gata. Lidia putea reveni acasă în câteva zile, dar prelungise intenționat renovarea. Îi plăcea să locuiască în apartamentul spațios al fiului ei, să nu meargă la cumpărături și să primească mâncare gata făcută.
— Voiam să petrec timp cu voi, — s-a justificat ea.
— Atunci de ce ai spus că e imposibil de locuit acasă? — a întrebat Tudor.
— Nu voiam să mă simt în plus.
— Și de aceea ai transformat-o pe Ana într-o servitoare?
Lidia s-a indignat și a declarat că, pe vremea ei, nurorile considerau ele însele o onoare să aibă grijă de mama soțului.
— Pe vremea dumneavoastră, găteați singură în propria casă, — i-a amintit Ana.
Tudor l-a sunat pe meșter. Acesta a confirmat că lucrările principale urmau să fie gata în trei zile. Mobila putea fi înlocuită mai târziu, fără ca Lidia să părăsească apartamentul.
Duminică, Lidia și-a strâns lucrurile. Înainte de plecare, a scos din nou carnețelul cu meniul.
— Păstrează-l, — i-a spus Anei. — Poate îți va fi de folos.
— Luați-l acasă. Sunt acolo toate lucrurile care vă plac.
Soacra a vrut să răspundă tăios, dar fiul ei deja ducea valizele afară.
După plecarea ei, Tudor a rămas mult timp în camera de oaspeți, acum goală.
— Chiar am crezut că îți e mai ușor să gătești, — a recunoscut el.
— Pentru că ai văzut doar farfuria de pe masă, nu și orele de muncă dinaintea ei.
— Mama a fost mereu pretențioasă.
— Știai asta și totuși ai pus pretențiile ei pe umerii mei.
Ana a insistat asupra unor reguli noi. Orice vizită mai lungă a rudelor urma să fie discutată din timp. Oaspeții mâncau mâncarea comună sau își găteau singuri. Nimeni nu mai alcătuia un meniu obligatoriu pentru gazde.
Tudor a continuat să gătească de câteva ori pe săptămână. Știa deja să facă supă și nu mai numea treburile casei „treburi de femei”. Când mama lui suna și îi cerea să-i aducă chiftele, le gătea el însuși sau le cumpăra gata făcute.
Peste o lună, soții au mers în vizită la Lidia. Pe masă era supă de ieri.
— N-am apucat să gătesc una proaspătă, — a spus soacra. — Vă puteți face sandvișuri.
Tudor s-a uitat la Ana, apoi a împărțit singur supa în farfurii.
— E bună. O încălzim.
Lidia nu a răspuns nimic.
Lista cu mâncărurile preferate stătea pe un raft din bucătăria ei. Acum, soacra decidea singură ce pagini să deschidă și cât timp să stea la aragaz.
Iar Ana nu mai explica pentru ce se află nora în casă.
Nu era acolo ca să servească obiceiurile altora.
Trăia în propria ei casă — iar acesta s-a dovedit un motiv suficient pentru ca nimeni să nu-i mai pună vreodată în față un meniu ca pe un ordin.
