— Vei juca toată seara rolul gospodinei și al soției supuse, ai înțeles? Nu mi-am invitat șeful ca să-ți asculte prostiile! — i-a spus Mihai, întinzându-i soției șorțul înainte de sosirea musafirilor…
Când Mihai i-a spus că sâmbătă urmau să vină la ei șeful lui cu soția, Ana nu s-a opus. Soțul ei spera de câteva luni să obțină postul de șef de departament, iar o cină acasă i se părea o bună ocazie de a face impresie.
— Să rezervăm o masă la restaurant? — a propus Ana. — Ar fi mai liniștit și nimeni n-ar trebui să gătească toată ziua.
— Șefului îi place atmosfera de acasă. Soția lui spunea că aproape nu ies nicăieri.
— Atunci comandăm mâncare și aranjăm frumos masa.
Mihai s-a încruntat.
— Își va da seama imediat că preparatele nu sunt făcute în casă. Gătește tu ceva.
Ana i-a amintit că sâmbătă dimineață trebuia să termine raportul trimestrial. Lucra ca analist financiar și primise recent un client important, așa că uneori își petrecea câteva ore la laptop chiar și în weekend.
— Chiar nu poți lăsa munca deoparte o dată, pentru cariera mea? — a întrebat Mihai.
— Pot. Dar atunci împărțim pregătirile. Eu fac felul principal, iar tu cumperi produsele, faci curat în apartament și te ocupi de aperitive.
Soțul ei a fost de acord, însă vineri seara s-a întors acasă fără cumpărături.
— Era coadă la magazin. M-am gândit că te duci tu dimineață.
— Ne înțeleseserăm altfel.
— Ana, nu începe. Trebuie să mă odihnesc înainte de o seară importantă.
Dimineața, Mihai chiar a dormit până la zece. Ana i-a trimis clientului raportul, a făcut lista de cumpărături și și-a trezit soțul.
— Du-te la magazin cât timp eu fac ordine în bucătărie.
— Nici n-am luat micul dejun.
— Fă-ți niște sandvișuri.
— Vin musafiri peste câteva ore, iar noi nici măcar nu avem un mic dejun adevărat.
Ana i-a pus în tăcere pe masă pâine, brânză și unt. Mihai a privit nemulțumit produsele, dar n-a mai comentat.
S-a întors de la magazin aproape două ore mai târziu. În sacoșe lipseau jumătate dintre produsele necesare, însă soțul ei cumpărase un whisky scump și câteva sortimente de brânză.
— Unde sunt legumele, smântâna pentru gătit și pieptul de pui?
— Am uitat. Ai scris o listă prea lungă.
— Avea douăsprezece produse.
— Atunci du-te tu. Eu trebuie să mă pregătesc pentru discuția cu Victor.
Pregătirea lui a constat în a se așeza în sufragerie și a începe să citească știri despre companie. Ana a plecat încă o dată la magazin, apoi s-a apucat de curățenie și de gătit.
Pe la ora trei, soțul ei a apărut în bucătărie.
— Doar să nu faci mâncarea ta cu usturoi. Rămâne miros după aceea.
— Fac pui la cuptor cu ierburi aromatice.
— Dar salatele?
— Una e deja gata. Pe a doua o fac înainte să vină ei.
— Un singur fel cald nu e de ajuns. Mama punea mereu cel puțin două.
— Sun-o pe mama ta și roag-o să aducă al doilea fel.
Mihai a privit-o reproșător.
— I-am spus șefului că soția mea gătește extraordinar. Acum o să afle că nici măcar o cină obișnuită nu poți organiza.
Ana a pus cuțitul pe masă.
— Tu ai invitat oamenii, n-ai cumpărat nimic, n-ai făcut curat și nici măcar nu m-ai întrebat dacă eram liberă. Dar deja ai decis că eu sunt vinovată?
— Eu mă ocup de lucruri mai importante. De cina asta depinde promovarea mea.
— Cu atât mai mult ar fi trebuit să ajuți.
Mihai a spus că prezența soțului în bucătărie ar crea o impresie ciudată. După părerea lui, șeful avea vederi tradiționale și voia să vadă lângă angajații săi „familii de încredere”.
Ana l-a privit mirată.
— De unde ai scos asta?
— Victor apreciază ordinea. Soția lui nu lucrează și se ocupă în întregime de casă.
— Eu lucrez. Și câștig aproape la fel de mult ca tine.
— Azi ar fi mai bine să nu pomenim asta.
— De ce?
— Nu trebuie să transformăm cina într-o competiție. Victor trebuie să vadă că acasă la mine totul este sub control.
Fraza aceasta a pus-o pe Ana pe gânduri. În opt ani de căsnicie, Mihai nu-i mai ceruse niciodată să-și ascundă munca. Dimpotrivă, în fața prietenilor îi plăcea să povestească despre proiectele importante pe care le coordona soția lui și despre cât de bine câștiga.
— Ce i-ai mai spus deja despre mine?
Soțul ei și-a ferit privirea.
S-a dovedit că, în urmă cu câteva zile, colegii discutaseră despre responsabilitățile din familie. Victor observase că un bărbat nu poate conduce un departament dacă nu e în stare să păstreze ordinea în propria viață. Mihai declarase imediat că soția îl întâmpină mereu cu o cină caldă, se ocupă singură de gospodărie și nu-l contrazice niciodată în fața străinilor.
— I-ai spus șefului că eu nu te contrazic?
— A fost o glumă obișnuită.
— Și că îți gătesc zilnic cina?
— Nu zilnic. Doar că n-am intrat în detalii.
— Ai descris o femeie cu totul diferită.
— Am arătat că avem o familie solidă.
Ana i-a răspuns că soliditatea unei familii nu se măsoară în numărul farfuriilor de pe masă și nici în tăcerea soției. Mihai i-a cerut să nu-i țină prelegeri și s-a dus să-și calce cămașa.
O oră mai târziu, s-a întors și a văzut că Ana, încă îmbrăcată în haine de casă, tăia legume.
— De ce nu te-ai schimbat?
— Pentru că gătesc.
— Pune rochia albastră. Numai nu pe cea gri, cu care mergi la întâlnirile de serviciu. E prea sobră.
— Eu decid cu ce mă îmbrac.
— Și lasă-ți părul desfăcut. Lui Victor îi plac femeile feminine.
Ana s-a întors încet spre soțul ei.
— Tu vrei să obții o promovare sau să-i vinzi șefului o imagine inventată a familiei noastre?
Mihai i-a cerut iritat să nu-i strice starea de spirit înainte de venirea musafirilor. Apoi s-a plimbat prin bucătărie, s-a uitat în oale și a întrebat dacă va fi desert.
— Nu. Pentru desert am cumpărat un tort.
— Ți-am spus că totul trebuie să fie făcut în casă.
— Atunci poți să coci repede o plăcintă.
S-a indignat de parcă soția îi propusese să repare acoperișul cu mâinile goale.
La cinci și jumătate, Ana a făcut un duș și s-a schimbat. A ales o rochie verde-închis, și-a prins părul și s-a întors în bucătărie. Masa era aranjată, felul principal era în cuptor, iar aperitivele așteptau în frigider.
Mihai și-a privit soția și a rămas nemulțumit.
— De ce nu ți-ai lăsat părul desfăcut?
— Pentru că așa îmi este comod.
— Și cerceii sunt prea mari. Măcar azi poți să arăți mai modest?
— Mihai, primesc musafiri în propria mea casă. Tu dai un interviu, nu eu.
S-a apropiat de ea și i-a cerut în șoaptă să nu vorbească despre noul client, prima consistentă și posibila promovare. Chipurile, șefului i-ar putea displăcea ca soția unui subaltern să aibă mai mult succes decât soțul.
— Și dacă mă întreabă despre serviciu?
— Spune că lucrezi în contabilitate și că preferi să-ți dedici timpul familiei.
— Nu e adevărat.
— Nimeni nu-ți cere să depui mărturie sub jurământ.
Ana a luat de pe cârlig prosopul de bucătărie și l-a împăturit cu grijă lângă chiuvetă.
— Deci vrei să gătesc cina, să vă servesc, să-mi ascund funcția și să-ți confirm toată seara minciunile?
— Vreau să-ți susții soțul într-un moment important.
— A susține nu înseamnă a mă preface că sunt o persoană care nu există.
Cu zece minute înainte de ora stabilită, s-a auzit soneria interfonului în hol. Mihai s-a uitat pe fereastră și a anunțat că Victor și soția lui tocmai coborâseră din mașină.
Apoi a deschis repede dulapul și a scos un șorț nou, deschis la culoare, cu dantelă. Ana vedea pentru prima oară acel obiect.
— Și asta ce mai e?
— L-am cumpărat pe drum. Cu el vei arăta mai primitoare.
— Nu am de gând să-l port.
Mihai i-a îndesat șorțul în mâini și și-a coborât vocea, deși musafirii abia urcau spre etaj.
— Vei juca toată seara rolul gospodinei și al soției supuse, ai înțeles? Nu mi-am invitat șeful ca să-ți asculte prostiile! — i-a spus Mihai, întinzându-i soției șorțul înainte de sosirea musafirilor…
Ana s-a uitat la șorț, dar nu l-a luat.
— Dă-te la o parte din ușă, Mihai.
— M-ai auzit? Ei deja urcă.
— Minunat. Atunci chiar acum le vei explica tu musafirilor de ce i-ai cumpărat soției tale un costum pentru spectacolul tău.
S-a auzit soneria. Mihai a aruncat șorțul pe blatul din bucătărie și a mormăit printre dinți:
— Numai să nu încerci să mă faci de rușine.
Chipul i s-a schimbat într-o clipă și, cu un zâmbet amabil, a deschis ușa. În prag stăteau Victor și soția lui, Elena. Șeful i-a întins lui Mihai o sticlă de vin, iar Elena i-a oferit Anei o cutie de bomboane.
— Sper că nu am venit prea devreme, — a spus ea.
— Chiar la timp, — a răspuns Ana. — Cina e gata.
Mihai și-a pus mâna pe umărul soției.
— Ana s-a străduit de dimineață. Adoră să primească musafiri.
— Mai ales când află cu doar câteva zile înainte care îi sunt obligațiile pentru seara respectivă, — a adăugat Ana calm.
Mihai și-a strâns degetele mai tare, dar i-a dat drumul imediat. Victor părea să nu fi observat tensiunea și a intrat în sufragerie.
În primele minute, totul a decurs liniștit. Ana a servit aperitivele, Mihai a turnat vinul și a început să vorbească despre noul proiect al departamentului. I se adresa în permanență lui Victor, își sublinia contribuția personală și a menționat de câteva ori că echipei îi lipsește o conducere fermă.
— În situații dificile, cineva trebuie să ia decizia finală, — a declarat el. — Altfel, fiecare începe să tragă în altă direcție.
— Uneori e util să-i asculți mai întâi pe oameni, — a observat Victor.
— Desigur. Dar ultimul cuvânt trebuie să-i revină totuși celui care conduce.
Mihai s-a uitat la Ana, de parcă aștepta confirmarea ei.
— Și la noi acasă este la fel. Eu răspund de deciziile importante, iar Ana creează atmosfera plăcută.
Elena s-a întors surprinsă spre gazdă.
— Mihai spunea că sunteți contabilă. Lucrați de acasă?
— Sunt analist financiar într-o companie internațională de logistică.
— Serios? — s-a însuflețit Victor. — Parcă firma dumneavoastră a obținut recent contractul pentru terminalul din nord.
— Da. Chiar eu am realizat modelul financiar pentru proiectul acela.
Mihai a intervenit în grabă:
— Ana își exagerează puțin rolul. Lucrează o echipă întreagă acolo.
— Desigur, o echipă întreagă, — a răspuns ea. — Dar eu am făcut modelul și tot eu l-am prezentat consiliului de administrație.
Victor i-a pus câteva întrebări suplimentare. Ana a răspuns calm și la obiect. S-a dovedit că departamentul lui urma să participe la un proiect conex și că de câteva săptămâni căuta un specialist familiarizat cu calculele pentru terminal.
Mihai a încercat să ducă discuția spre cină.
— Mai bine să gustăm salata. Ana vorbește rareori despre muncă. Casa și familia sunt mereu pe primul loc pentru ea.
— Nu e adevărat, — a spus Ana.
La masă s-a lăsat pentru scurt timp tăcerea.
Mihai a zâmbit forțat.
— Soția mea a decis astăzi să fie prea modestă.
— Nu sunt modestă. Munca este importantă pentru mine și știi foarte bine asta.
Elena s-a uitat mai întâi la Ana, apoi la soțul ei.
— Și de ce încercați să ne convingeți de contrariul?
— Nu încerc să conving pe nimeni. Doar nu vreau ca o cină de afaceri să se transforme într-o discuție despre realizările altcuiva.
— Dar de douăzeci de minute le discutăm pe ale dumneavoastră, — a remarcat Ana.
Mihai a pălit. S-a ridicat și i-a propus soției să-l ajute să aducă felul principal.
În bucătărie, de îndată ce s-a închis ușa, a apucat-o de cot.
— O faci intenționat?
— Ia mâna de pe mine.
— Ți-am cerut doar să taci o singură seară!
— Iar eu am refuzat.
— Victor crede acum că eu nu decid nimic nici măcar în propria casă.
— Poate îl interesează mai mult cum te porți la serviciu.
Mihai i-a dat drumul și a arătat spre cuptor.
— Adu puiul și nu te mai băga în conversație.
Ana a scos tava, a pus-o pe un suport de lemn și s-a întors la musafiri. Mihai venea în urma ei, încercând din nou să pară amabil.
În timpul felului principal, Victor a deschis subiectul numirii care urma să aibă loc. A spus că nu fusese luată încă o decizie finală și că conducerea analiza trei candidați.
— Cel mai important lucru pentru un lider nu este să aibă vocea cea mai puternică, — a spus el. — Trebuie să știe să distribuie munca și să răspundă pentru rezultat, mai ales când apar probleme.
— Sunt complet de acord, — a răspuns repede Mihai.
— Tocmai astăzi voiam să aud cum intenționați să organizați echipa.
Mihai a început să repete frazele pregătite despre disciplină, responsabilitate personală și motivația potrivită. Ana mânca în tăcere. Nu intenționa să intervină, până când soțul ei a hotărât pe neașteptate să o folosească drept exemplu.
— Uneori angajaților trebuie să le fie clar stabilite obligațiile. La început se pot opune, dar apoi înțeleg că liderul a avut dreptate. Și Ana poate fi încăpățânată, însă eu știu întotdeauna să-i îndrum energia în direcția corectă.
Elena și-a pus furculița jos.
— Tocmai v-ați comparat soția cu o subalternă?
— Era doar un exemplu.
— Unul nepotrivit, — a răspuns Victor.
Mihai a râs și s-a întins după vin. În același timp, a atins șorțul care stătea pe marginea blatului. Acesta a căzut pe podea, lângă masă.
Elena s-a aplecat și l-a ridicat.
— E frumos. E un cadou?
— Da, — a răspuns Mihai înaintea soției sale. — Anei îi plac lucrurile de genul acesta.
— L-am văzut pentru prima dată acum zece minute, — a spus Ana. — Mihai a cumpărat șorțul special pentru venirea voastră.
— De ce? — a întrebat Elena.
Ana s-a uitat la soțul ei. El a clătinat aproape imperceptibil din cap.
— Ca să joc toată seara rolul gospodinei și al soției supuse. Exact așa s-a exprimat.
— Îmi răstălmăcești cuvintele! — a izbucnit Mihai.
— Atunci repetă-le corect.
— Doar ți-am cerut să mă susții. Nu e nimic umilitor în asta.
— Mi-ai cerut să-mi ascund funcția, să nu vorbesc despre primă, să port rochia aleasă de tine și să fiu de acord cu tot ce spui.
Mihai s-a întors spre șeful său.
— Victor, nu-i dați atenție. Avem o ceartă obișnuită de familie. Ana e obosită, a gătit toată ziua și acum își varsă nervii.
— Am gătit toată ziua pentru că tu ai refuzat să-ți faci partea ta de pregătiri, — a precizat ea. — Iar acum încerci să-mi folosești munca pentru a-i demonstra șefului tău că știi să conduci pe cineva.
Mihai și-a împins brusc scaunul.
— Ajunge! Ai obținut ce ai vrut. Ai stricat cea mai importantă seară și m-ai făcut de râs.
— Nu, Mihai, — a intervenit Victor. — Până acum v-ați descurcat foarte bine singur cu asta.
Fața lui Mihai s-a înroșit.
— Iertați-mă, dar vedeți doar câteva minute din viața noastră. În fiecare familie există propriile reguli.
— Există doar dacă ambii sunt de acord cu ele, — a spus Elena. — Nu când unul îi cumpără celuilalt un șorț și îi poruncește să tacă.
Mihai a încercat să explice că fusese înțeles greșit. Vorbea despre tradiții, despre respectul față de soț și despre nevoia de a susține o persoană apropiată înaintea unei întâlniri importante. Cu cât se justifica mai mult, cu atât devenea mai evident că nu vedea nimic ciudat în comportamentul său.
Victor nu i-a mai pus nicio întrebare despre promovare. I-a mulțumit Anei pentru cină și a spus că el și soția lui trebuiau să plece.
— Abia am început desertul, — s-a pierdut Mihai.
— Altă dată.
În hol, Elena i-a spus încet Anei:
— Totul a fost foarte gustos. Și nu trebuie să vă cereți scuze pentru că nu ați vrut să participați la spectacolul altcuiva.
Când ușa s-a închis în urma musafirilor, Mihai a rămas nemișcat câteva secunde. Apoi s-a întors spre soția lui.
— Ești mulțumită?
— Nu.
— Din cauza ta s-ar putea să pierd promovarea.
— Din cauza mea? Tu ți-ai invitat șeful, l-ai mințit despre familia noastră și ai încercat toată seara să mă umilești în fața lui.
— Puteai să suporți trei ore!
— Pentru ce? Ca Victor să decidă că știi să conduci fiindcă ți-ai obligat soția să poarte un șorț?
Mihai a susținut că Ana era geloasă pe perspectivele lui profesionale. După spusele lui, vorbise intenționat despre propriile realizări ca să atragă atenția șefului asupra ei.
— Eu doar am răspuns sincer la întrebarea soției lui.
— Puteai să spui că lucrezi în contabilitate.
— De ce ar trebui să mă micșorez pe mine ca tu să pari mai important?
— Pentru că suntem o familie!
— O familie nu cere ca unul dintre oameni să devină mai mic pentru orgoliul celuilalt.
Mihai a luat o farfurie de pe masă și a dus-o spre bucătărie, însă a pus-o în chiuvetă atât de brusc, încât i s-a ciobit marginea.
— Dacă îți place atât de mult să-ți afișezi independența, fă singură curat aici.
A plecat în dormitor și a încuiat ușa.
Ana nu a spălat vasele. A pus mâncarea în frigider, a strâns farfuriile lângă chiuvetă și s-a culcat în camera de oaspeți.
Luni, Mihai s-a întors de la serviciu mai devreme decât de obicei. S-a schimbat în tăcere, s-a așezat pe canapea și a privit mult timp televizorul stins.
— Au numit pe altcineva? — a întrebat Ana.
— Au amânat decizia.
— Atunci ce s-a întâmplat?
Victor îl chemase dimineață și îi ceruse să prezinte un plan detaliat de repartizare a responsabilităților în departament. Mihai adusese documentul pregătit dinainte. Șeful a observat că, în planul lui, aproape toată munca dificilă urma să fie delegată angajaților cu experiență, în timp ce el își păstra controlul, întâlnirile cu conducerea și dreptul de a aproba rezultatele.
— A spus că asta nu e conducere, ci însușirea muncii altora, — a mărturisit Mihai sumbru.
Ana a zâmbit fără veselie.
— O abordare cunoscută.
— Măcar acum ai putea să nu mă iei peste picior.
— Nu te iau peste picior. Ai aplicat colegilor aceeași schemă ca acasă. Alții fac toată munca, iar tu joci rolul omului care conduce totul.
Peste două zile, postul a fost obținut de un alt angajat. Mihai l-a acuzat pe Victor de părtinire și a susținut că acea cină de acasă influențase decizia.
Curând însă, un coleg care făcuse parte din comisie i-a spus adevărul. Doi candidați prezentaseră planuri detaliate, enumeraseră riscurile și propuseseră să răspundă personal pentru cele mai dificile direcții. Planul lui Mihai era alcătuit în principal din cerințe adresate subordonaților. Decizia fusese luată înainte de cină, iar întâlnirea ar fi trebuit să-i ofere ocazia de a schimba impresia lăsată.
Seara, Mihai a recunoscut pentru prima dată că își stricase singur șansa.
— Credeam că un lider trebuie să pară un om care are totul sub control.
— De aceea ai hotărât să prezinți o soție supusă?
— Mi se părea că Victor va aprecia asta.
— Nu știai nimic despre el. Doar ai inventat un spectator convenabil pentru propriile tale fantezii.
Mihai și-a cerut scuze pentru șorț și pentru încercarea de a o obliga pe Ana să-și ascundă munca. Dar ea nu i-a permis să se limiteze la cuvinte. Din acea zi, au împărțit în scris responsabilitățile din casă: cumpărăturile, curățenia și gătitul. Fiecare putea invita musafiri numai după ce se consulta cu celălalt.
În prima săptămână, Mihai uita mereu de partea lui. Marți nu a cumpărat produsele, joi a lăsat vase murdare, iar sâmbătă a spus că era prea obosit ca să curețe baia.
Ana nu mai repara nimic în locul lui.
Când au rămas fără cămăși curate, Mihai a pornit singur mașina de spălat. Când nu mai avea ce să ia la prânz, și-a pregătit mâncarea seara. După o lună, treburile casei au încetat să i se mai pară un fleac pe care soția îl rezolva printre „adevăratele ei obligații”.
Șorțul a rămas tot timpul acela în sertarul de jos din bucătărie. Într-o zi, Mihai l-a scos înainte să gătească.
— Nu mai e altul curat, — a explicat el stânjenit.
— Îți stă bine, — a răspuns Ana.
Era gata să se supere, dar s-a uitat la dantelă și, pe neașteptate, a izbucnit în râs.
Peste câteva luni, Mihai a candidat din nou pentru un post de conducere. De data aceasta, în planul lui erau trecute clar nu doar responsabilitățile angajaților, ci și responsabilitatea lui personală.
În seara dinaintea interviului, a pregătit singur cina și a întrebat-o pe Ana dacă era dispusă să-i asculte prezentarea.
— Sunt. Dar nu promit că voi fi de acord cu tot.
— Tocmai de un om care observă punctele slabe am nevoie.
Nu a primit postul imediat, ci după o lună suplimentară de probă. În ziua numirii, Mihai i-a invitat pe Victor și Elena la restaurant. Nu a mai organizat niciodată reprezentații domestice.
Iar șorțul deschis la culoare a rămas în bucătăria lor. Doar că, de atunci, îl purta cel căruia îi venea rândul să gătească, iar supunerea nu mai făcea parte din lista îndatoririlor familiale.
